Învinuit că a fentat statul spaniol cu milioane de euro, star-ul argentinian s-a prezentat, ieri, la Tribunalul din Barcelona
Cel mai bun fotbalist al planetei s-a prezentat, ieri, în fața judecătorilor din Barcelona, pentru a da explicații în dosarul în care e acuzat de evaziune fiscală. Lionel Messi a omis să achite taxe către statul spaniol în valoare de 4,5 milioane de euro, în perioada 2007 - 2009.
Procurorii susțin că o parte din averea sa a fost ascunsă în paradisurile fiscale. Acest lucru ajutându-l pe star-ul Barcelonei să scape de impozitare.
I-au cerut luni grele de detenție
Însoțit de gărzi de corp, Leo Messi a ocupat un loc în baxa acuțaților, în care a făcut „echipă” și cu tatăl său, Jorge Horacio Messi. Avocatul statului și totodată reprezentantul administrației fiscale a cerut 22 de luni de închisoare pentru fiecare dintre cei doi. „De bani se ocupă tata și am deplină încredere în el. Eu numai joc fotbal, niciodată nu mă uit la actele pe care le semnez. Nu întreb de unde vin banii, nu știu decât că-i plătește clubul”, declara jucătorul argentinian în urmă cu câteva zile.
4,5milioane de euro este suma pe care ar fi trebuit să o achite Lionel Messi către fisc
Suma ascunsă de Messi provine, conform fiscului iberic, din drepturile de imagine primite din partea unor companii formale, care-și au sediul în Uruguay și în Belize, catalogate drept paradisuri fiscale.
Huiduit și trimis în Panama
După ce a părăsit sala de judecată a Tribunalului din Barcelona, câștigătorul „Balonului de Aur” a fost huiduit de mai multe persoane, iar unul dintre contestatari i-a cerut argentinianului să se ducă să „joace pentru Panama”.