Odată ajunşi în Italia, românii acceptă o gamă variată de slujbe care să le ofere posibilitatea de a se întreţine. De puţine ori se întâmplă ca specializarea obţinută în România să se potrivească cu ceea ce găsesc de muncă în străinătate.
Povestea lui Darie Toderaş (34 de ani) pare să fie similară cu cea a sute de emigranţi din Italia. Românul a ajuns în Italia la finele anului 1999.
Cu toate că în tară obţinuse o specializare în industria pielăriei şi a încălţămintei, în Italia nu a reuşit să obţină nicio slujbă care să se potrivească pregătirii sale. ”Ştiam că Italia este una dintre ţările cu foarte mare tradiţie în pielarie şi încălţăminte. Însă nu aveam diplome pentru a demonstra ceea ce învăţasem în România şi nici permisul de soggiorno”, a declarat Toderaş.
Odată ajuns la Roma a început prin a merge la depozite, unde găsea de muncă ocazional şi pe perioade de timp foarte scurte. ”Nimic din ceea ce ştiam de acasă nu mi-a folosit. Mai ales la început, când am fost obligat de situaţie să lucrez ca zidar, la curăţenie sau la montaj de mobile în diferite apartamente. Plata era zilnică şi mult sub ceea ce câştigau alţii. Mă săturasem de nesiguranţa unor astfel de locuri de muncă”, a mai afirmat Darie Toderaş.
Primul contract sigur, ca îngrijitor de câini A început astfel căutarea unui loc de muncă fix. ”Vroiam un loc stabil, sigur, care să-mi aducă un salariu lunar. Nu conta ceea ce mi s-ar fi propus. Vroiam stabilitate”, a mai povestit românul.
În cele din urma a găsit un astfel de contract. Ceea ce trebuia să facă era să se îngrijească de câini. ”Deşi nu ştiam mare lucru despre câinii de vânătoare m-am descurcat bine. Am învăţat multe lucruri despre vânătoare, despre câinii care sunt folosiţi. A fost o experienţă interesantă pentru mine”, a mai declarat Toderaş.
Nu a continuat pentru multă vreme, pentru că soţia se găsea în situaţia de a lucra tot ocazional, ca majoritatea româncelor din Roma: la curăţenie sau ca îngrijtoare de bătrâni. ”Am hotărât să ne căutam un loc de munca fix pentru amândoi, să fim împreună, mai ales că mai cunoscusem o familie de români care lucrau <în copie> şi se descurcau foarte bine”, mai declară Darie.
Următoare destinaţie, casa unor milionari italieni A urmat o perioadă în care au lucrat ca şi colaboratori familiali, la o familie foarte bogata din Roma. ”Si această experienţă a fost unica. Am vazut cum trăiesc milionarii, care le sunt obiceiurile, modul de viaţă şi multe VIP-uri pe care doar în televizor le puteai vedea. Am învăţat multe în acea perioadă”, a afirmat românul.
După trei ani de la sosirea în Italia, Toderaş şi soţia lui au reuşit să obţină permisul de muncă, în urma Sanatoriei din 2002. Acest lucru i-a determinat să pună capăt şi acestei experienţe. ”Să lucrezi într-o familie bogată este o experienţă totală, dar nu-ţi permite să duci o viaţă normală de familie. Vroiam un copil şi în acele condiţii nu se putea. Am decis să caut de lucru în fabrică, dar la Roma acest lucru nu era posibil", îşi aminteşte Toderaş.
Argintul şi jucăriile, noile provocări
Am plecat cu soţia lângă Ancona, unde cunoşteam câţiva români”, a mai adăugat Toderaş. Fiind recomandat de către un amic, a început să lucreze într-o fabrică care prelucra argintul. O altă îndeletnicire nouă, necunoscută până atunci.
”Vedeam icoanele de argint de la Vatican şi mă minunam cât sunt de frumoase. Nu mi-am imaginat niciodată cum sunt facute. Aici am învăţat şi aşa ceva. Am reuşit să învăţ cum se manevrează maşinile speciale, cum se taie plăcile de argint, cum se şlefuiesc şi cum ajung în faza finală pentru a fi comercializate. O altă experienţă inedită pentru mine”, a mai subliniat Darie Toderaş. După câteva luni de lucru, fabrica a redus o parte dintre muncitori pentru micşorarea producţiei şi fiind printre ultimii angajaţi, i s-a oprit contractul. Nu a renunţat în a-şi căuta un alt loc de muncă şi în scurt timp a reuşit să se angajeze la renumita fabrică de jucării, ”Clementoni”. ”Alte maşini, alte metode de lucru, dar pentru mine a fost o experienţă la fel de specială. Am văzut cum sunt asamblate şi fabricate jucăriile, puzzle-urile sau acele jocuri de perspicacitate care mă fascinau din copilarie. Am lucrat şi la asamblaj şi la stampaj şi chiar şi la ambalaje”, îşi aminteşte Toderaş. Nici acesta nu a fost ultimul său loc de muncă, întrucât un prieten l-a convins să lucreze în altă parte.
Ultima oprire, construcţia de vapoare
De aproape un an de zile, Darie Toderaş s-a angajat la şantierul naval din Ancona. ”Aici cred că voi ramâne pentru mult timp. Sunt sigur că este un loc de muncă sigur. Nu mi-am închipuit vreodată că voi lucra la construirea vapoarelor. Este foarte interesant şi frumos, mai ales că am învăţat lucruri noi care îmi pot folosi pe viitor: să sudez, să asamblez componente hidraulice, să folosesc tot felul de unelte specifice şi să văd cum o navă”.
Stabilitatea locului de muncă şi faptul că are un contract pe timp nedeterminat i-au permis să poată cumpăra, prin credit imobiliar, un apartament. Anul trecut, soţia lui a născut o fetiţă şi ”se pare că viaţa noastra a intrat într-o perioadă de stabilitate. Am avut multe experienţe şi am învăţat o gramadă de lucruri noi şi cred că a venit timpul să mă stabilesc aici”, a mai afirmat Darie Toderaş.
Realitatea din Italia Corespondent, Andi Rădiu