REACȚIE. Mesajul SURPRINZĂTOR pe care sârbii l-au dedicat românilor, pe „Maracana” din Belgrad

Suporterii naționalei de fotbal a Serbiei au afișat un mesaj dedicat românilor, la partida cu Muntenegru, câștigată, sâmbătă, scor 2-1.

Serbia s-a impus, sâmbătă, scor 2-1, în fața Muntenegrului, într-o confruntare din Grupa C a seriei a 3-a valorice din Liga Națiunilor. În timpul confruntării ce-a avut loc la Belgrad, pe „Maracana”, ultrașii gazdelor au afișat un banner cu mesajul „Vă mulțumesc frați români”. Naționala „tricoloră” a întâlnit de două ori Serbia, în Grupa C (2-2 și 0-0), iar la București, suporterii români au afișat un banner cu mesajul „Kosovo e Serbia”. De altfel, reprezentativa lui Cosmin Contra a fost sancționată de UEFA, care a decis că „tricolorii” vor juca un meci cu porțile închise, din cauza mesajului cu tentă politică.