Românii de la Bruxelles s-au emoţionat degeaba şi degeaba au căutat să-l întâlnească. Preşedintele Klaus Iohannis, aflat două zile la Bruxelles, s-a pupat cu şeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a vorbit nemţeşte cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, apoi s-a făcut nevăzut şi a apărut direct la televizor vorbind despre situaţia din Republica Moldova. Deşi anunţase oficial că se va întâlni la Bruxelles cu români din instituţiile europene sau cu români, în general, Iohannis a dispărut de pe radarele compatrioţilor dornici şi mai ales emoţionaţi să-l întâlnească şi să-i vorbească despre problemele lor.
Ramona Strugariu, o româncă stabilită în Bruxelles - devenită cunoscută în mediile online după ce, toamna trecută, după ce a povestit public cum au trăit românii din Bruxelles ziua alegerilor prezidenţiale – explică într-un articol preluat de presa românească ce simt românii plecaţi peste graniţele ţării atunci când liderii politici de la Bucureşti îşi aduc aminte de existenţa lor doar cu ocazia alegerilor.
Mi-a scris deunăzi o prietenă, care lucrează în instituţiile europene, să mă întrebe, foarte emoţionată, dacă ştiu cumva ceva de vizita preşedintelui României la Bruxelles, fiindcă ea îşi doreşte foarte mult să îl întâlnească. I-am răspuns că habar nu am şi că trebuie să fie doar un zvon, pentru că un preşedinte care îşi anunţă intenţia de a se întâlni cu români din instituţiile europene sau cu români, în general, mai ales când vine vorba despre cei care au stat ore întregi la coadă să îl voteze, o face cu toată responsabilitatea şi eleganţa necesară, aşa cum se cuvinte unui preşedinte.
N-a trecut mult timp şi am mai primit un telefon, de la un alt prieten, care mi-a spus, de-a dreptul: auzi, bagă-mă şi pe mine la întâlnirea cu Johannis, trebuie să îi spun nişte lucruri şi sper mult să îl cunosc, eu tot cu el şi în turul 1, sunt cam nedumerit ce şi cum.
Şi eu sunt la fel de nedumerită, domnule preşedinte. N-am putut să-l „bag” pe om la întâlnire, deşi spera să fac parte dintre organizatori, nici să-i dau informaţii cu privire la scopul vizitei dumneavoastră în urbea europeană, aşa că m-am apucat să caut, cu sârguinţă, un afiş, un anunţ, un email trimis instituţional, un mesaj pe o pagină de facebook, aşa cum ne copleşeau înainte de turul doi, un semn, cât de mic, al trecerii dumneavoastră pe aici.
Cu chiu, cu vai, am găsit o declaraţie a dumneavoastră, dinaintea plecării. Mă rog, ştirea era despre Siria şi despre Consiliul European, dar undeva, mic de tot, în josul paginii, la Alte puncte pe ordinea de zi, am aflat că ,,in aceasta seara voi avea o intalnire cu romanii din institutiile europene, cu inaltifunctionari in diferite institutii europene. Sunt oameni care lucreaza acolo, care cunosc problemele Romaniei si cred ca un astfel de contact este nu numai bun ci si important’’.
Cu cine v-aţi întâlnit, domnule preşedinte ? Un astfel de contact este bun şi important în egală măsură, numai că nimeni din instituţii cu care am vorbit, până acum, nu pare să fi ştiut despre intenţiile dumneavoastră. Unii au întrebat câte 40 de oameni din structuri diferite şi tot nu au descoperit cea mai fină urmă a trecerii dumneavoastră pe aici.
Aţi venit să discutaţi, poate, votul prin corespondenţă, cel care a fost lansat în eter semi-clandestin şi la care se mai pot face amendamente în regim de urgenţă până astăzi, aţi venit să ne întrebaţi cum putem contribui la confortul şi garanţia exercitării unui drept fundamental ? Sau doar să ne salutaţi ? Dacă aţi venit pentru consultări, e bine, pentru că ong-urile româneşti care au depus proiecte la Ministerul de externe pentru a organiza dezbateri pe tema votului prin corespondenţă, în diaspora, au fost ignorate cu indolenţă sau le-au fost respinse proiectele din motive ştiinţifico-fantastice.
Dacă aţi venit doar să ne salutaţi, suntem îngrijoraţi pentru dumneavoastră, pentru că nu ştim unde aţi nimerit. Dacă aţi nimerit pe la organizaţiile progresiste care dezbat pe forumuri, au site-uri albastre şi par a vă susţine entuziast, e nasol, pentru că în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 2014 s-a schimbat culoarea site-ului, înainte era cu mult roşu şi promova activităţile tineretului PSD prin Europa. La schimb cu ceva finanţări. Ăia nu-s din instituţii decât cu numele.
Dacă aţi nimerit în mijlocul comunităţii româneşti bruxelleze, atunci e un miracol, pentru că nu v-a văzut nimeni. Toţi întrebau în stânga şi în dreapta, nici urmă de preşedinte, noroc că pe noi ne găsiţi uşor la o nevoie. De exemplu, pe 16 noiembrie am fost la Ambasadă vreo 7000. Poate că de data asta n-o fi fost o nevoie, nici o prioritate. Dar cred că toţi aceşti oameni ar fi meritat măcar un mulţumesc.
Am moderat zilele trecute lansarea volumului Miracolul din noiembrie, de Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu. Este o carte despre cum s-a votat în 2 şi 16 noiembrie 2014. Se apropie aceste date şi mă trec fiori, încă, cu gândul la tot ce s-a întâmplat atunci. Noi nu avem, desigur, instrumentele dumneavoastră de difuzare a informaţiei, dar s-au găsit surprinzător de uşor şi de repede oameni interesaţi să vină la o astfel de dezbatere şi de lansare, un an mai târziu, să vorbească despre speranţele lor, despre dezamăgiri, aşteptări, o Românie mai bună, mai articulată în criteriile de selecţie şi în atitudinea faţă de liderii pe care şi-i promovează, o Românie responsabilă, care nu se strecoară pe uşa din dos a Europei aşa cum v-aţi strecurat dumneavoastră, tiptil, la o întâlnire-fantomă despre care nu a ştiut nimeni, dar aţi organizat-o, totuşi, ca să rămână bifată pe ordinea de zi.
E o ruşine, domnule preşedinte. E păcat pentru fiecare minut pe care l-am stat acolo. Eu nu le regret, pentru că votul meu, în turul doi, a fost un vot anti-Ponta, dar aţi dezamăgit oameni care au fost cu dumneavoastră de la început şi care vă tot aşteaptă să le daţi bineţe. Mi-ar fi plăcut să vă cunosc şi să vă întreb doar atât: 1. cum ne puteţi privi în ochi după un an în care nu s-a întâmplat aproape nimic cu cei care ne-au umilit şi absolut nimic cu legea votului prin corespondenţă?; 2. Cine v-a făcut lista de invitaţi pentru întâlnirea asta de la Bruxelles, domnul şef de cancelarie prezidenţială Mihalache? Pentru că, în acest caz, e o onoare pentru mine şi pentru mulţi alţii că nu ne-am aflat acolo. Dar poate că nu sunt răspunsuri pe care să le daţi oricui, ci numai înalţilor funcţionari. Aţi procedat elegant şi demn de un preşedinte. Vă mulţumim.
Ramona Strugariu trăieşte de şase ani în Belgia, dar spune că speră să se întoarcă într-o bună zi, într-o „Românie normală”. Lucrează la Departamentul lingvistic al Consiliului Britanic, de la Bruxelles. E juristă cu master în drept european şi manager de mai multe proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială.