Mesajul Preşedintelui României cu prilejul ceremoniei reînhumare a eroilor români căzuţi în luptele de la Stalingrad
- Georgeta Petrovici
- 30 septembrie 2017, 14:04
Președintele României a transmis un mesaj cu prilejul ceremoniei religioase şi militare de reînhumare a eroilor români căzuţi în luptele de la Stalingrad.
Mesajul a fost prezentat vineri, 29 septembrie, la Cimitirul de Onoare Românesc de la Rossoşka, regiunea Volgograd, Federaţia Rusă, de către consilierul de stat în Departamentul Securității Naționale Constantin Ionescu, directorul Oficiului Informații Integrate.
Iată textul mesajului transmis de Klaus Iohannis:
„Stimaţi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor,
Stimaţi veterani de război,
Stimaţi reprezentanţi ai Autorităţilor Federaţiei Ruse,
Stimaţi invitaţi.
Preacinstite feţe bisericeşti,
Sunt onorat ca, în numele statului român, să transmit respectul pentru jertfa pe meleaguri străine a militarilor români şi, în egală măsură, pentru toţi cei căzuţi pe câmpul de luptă, indiferent de drapelul căruia i-au jurat credinţă.
Reînhumarea în Cimitirul de Onoare Românesc a rămăşiţelor celor care și-au dat viața pe câmpul de bătălie este expresia recunoștinței față de eroii neamului şi, totodată, este o mângâiere pentru rudele şi urmaşii acestora, precum şi pentru puţinii supravieţuitori ai acelor evenimente cumplite.
Salut efortul autorităţilor române competente care au făcut posibilă atât deschiderea Cimitirului de Onoare Românesc de la Rossoşka, cât şi transferul rămăşiţelor eroilor români. De asemenea, apreciez sprijinul acordat de autorităţile Federaţiei Ruse în acest scop, care se încadrează în colaborarea bilaterală româno-rusă în domeniu, reglementată de „Acordul între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse şi al mormintelor militare ruse aflate pe teritoriul României”.
Cu ocazia ceremoniei de azi, rememorăm Bătălia de la Stalingrad, care simbolizează, poate, cel mai bine tragedia celui de-al Doilea Război Mondial în care şi-au pierdut viaţa zeci de milioane de oameni.
Învăţămintele acestei conflagrații mondiale ar trebui să conducă la o lume eliberată de ameninţarea războiului, un deziderat cât se poate de actual în prezent.
România îşi asumă trecutul, dar în acelaşi timp priveşte cu încredere şi speranţă în viitor. Tragediile totalitarismelor secolului trecut nu trebuie să se mai repete. De aceea, educarea și formarea noilor generaţii în spiritul democraţiei şi toleranţei rămâne pentru noi o preocupare permanentă.
Amintirea eroilor care s-au sacrificat acum 75 de ani pe Volga este cinstită și prin prestigiul pe care Armata Română îl are în ţară şi peste hotare, precum şi prin eforturile pe care ţara noastră le face în calitate de membru al comunităţii euro-atlantice, pilon de stabilitate în regiune, un contributor responsabil şi angajat la securitatea Europei şi a lumii.
Dumnezeu să-i ierte şi să le fie ţărâna uşoară!”