"Aveţi puţintică răbdare domnilor!", acesta este mesajul transmis de Sorin Oprescu pentru cei care s-au grăbit să-l acuze, din arestul Capitalei, prin intermediul avocatului său. Alexandru Chiciu a mai precizat că edilul a spus că ”nu va demisiona”.
Potrivit avocatului său, Sorin Oprescu îi roagă pe bucureșteni să aibă încredere în el. "Mesajul către toţi cei care s-au grăbit să-l acuze ca o persoană coruptă este: 'Aveţi puţintică răbdare domnilor!'", a spus Alexandru Chiciu, pentru Mediafax.
Acesta a mai spus că primarul deja se simte mai bine și se gândește deja la apărarea pe care o va face. El a mai menționat că există persoane care pot arăta anumite lucruri împotriva acuzațiilor aduse de către procurorii DNA.
Alexandru Chiciu a mai spus că primarul Capitalei nu a fost vizitat de nimeni până acum , dar că va primi vizite în zilele următoare.
Înainte de vizita la arest, Chiciu a susținut că Oprescu nu a cerut și nici nu a primit bani niciodată ”Acest om nu a cerut niciodată sume de bani”.
"La instanţă, Sorin Oprescu a dat declaraţii ample şi le vom reitera în faţa judecătorilor, la contestaţie. La acest moment, întreaga echipă de avocaţi este prezentă aici, fiul lui Sorin Oprescu s-a întors în ţară sau urmează să se întoarcă. Toată lumea trebuie să fie adunată în jurul lui Sorin Oprescu. Nu este un om învins, ci un om care trece printr-o situaţie dificilă”, a mai spus avocatul.
Referitor la zvonurile potrivit cărora lui Oprescu i s-ar fi făcut rău în sala de judecată, avocatul a spus că primarul este dependent de insulină, are probleme medicale deja cunoscute, dar apărarea nu doreşte să invoce problemele medicale, aceasta fiind ”dorinţa lui Sorin Oprescu”.