Anul care tocmai se încheie a însemnat pentru români contactul cu o realitate crudă: familiile despărțite de serviciile sociale din diferite țări europene.
Totul a început cu scandalul familiei Bodnariu – o poveste cu happy-end - dar a continuat cu alte și alte drame din lume. Am strâns postările unor părinți pe care sărbătorile de iarnă îi prind despărțiți de copiii lor.
Camelia Smicală, mamă separată, în Finlanda, de cei doi copii ai săi, a scris, pe 23 decembrie: ” Vine Craciunul. Toti sunt ocupati cu mancare,pregatiri,cadouri.Noua ni s-a furat Craciunul.Si se pare ,ca prin indiferenta autoritatilor romane,ne-au condamnat la moarte.In primavara acestui an,inainte sa imi ia copiii a doua oara (deci erau inca acasa), plangeam la telefon si il imploram pe Consulul Romaniei la Helsinki sa ne primeasca la ambasada si sa ne scoata din Finlanda. Nu au vrut.MAE nu a vrut”. Câteva ore mai târziu, Camelia a scris : ”Din păcate nu mai rezist”.
Andreea Sutton, mamă despărțită de copii, dar și reținută timp de o zi de autoritățile din Marea Britanie, a postat pe Facebook: ” Din nefericire multi sunt buni sa spuna fi tare, nu renunta, sau sa ne tot arunce versuri din Biblie si cam atat, dar de ajutat cati se ofera? Multi folosesc versuri din Biblie sau sfaturi, incurajari, ca scuze ca ei sa stea comozi, ca doar nu lor li sa intamplat. Ajungi la un punct, cand ti se scarbeste de atatea vorbe. De asta m-am retras si eu de pe Facebook, unde toti fac ore de religie, iti sar in cap, isi dau cu parerea si sfaturi, iti trimit verseturi si predici atat de lungi in comentarii mai ales pe privat, ca sunt cat o carte si ajung sa nici nu le mai citesc. Atata timp cat ei sunt bine, restul poate sa se inchida usa sicriului dupa ei. Nu avem nevoie doar de sfaturi, incurajari, verseturi etc, este nevoie si de ajutor practic. Daca Dumnezeu iti da un servici di tu nu mergi la lucru, mori de foame, la fel si cu situatiile astea de abuz. Daca nu este ajutor practic, poti pupa sicriul ca nu prea sunt miscati oamenii, la fel cum pupa sicriul la inmormantare, ca doar atunci se cunosc toti, toti isi amintesc de tine, toti se aduna si jelesc doar la inmormantari. Din nefericire si din pacate, stiu cum simti draga mea Camelia Smicala, pentru ca si eu simt ca nu mai rezist. Majoritatea sunt inlemniti si nepasatori. Aici nu ma refer la mica minoritate care chiar se implica, din nefericire ei nu pot face tot singuri. Foarte multi spun, nu putem face multe. Intrebarea este si va ramane: Este oare atat de greu ca oamenii sa scrie scrisori, emailuri si sa iasa la proteste?”