Mesaje de la politicienii din Republica Moldova, transmise cu ocazia Crăciunului

Igor Grosu, Maia Sandu, Dorin Recean / sursa foto: FB

Cu ocazia sărbătorii de Crăciun, nu au lipsit mesajele pe care politicienii din Republica Moldova le-au transmis public. Maia Sandu, Dorin Recean sau Igor Grosu au ținut să marcheze evenimentul.

Personaje politice de prim-plan, din Republica Moldova, au transmis mesaje publice cu ocazia Crăciunului sărbătorit pe rit nou. În fruntea listei, președintele țării, Maia Sandu.

MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: „De Crăciun, când sărbătorim Nașterea Domnului, să ne facem timp să mulțumim pentru pacea din casele noastre. Să ne bucurăm că oamenii dragi nouă sunt în siguranță și să prețuim timpul petrecut alături de ei. În ciuda provocărilor, a războiului de la hotarul nostru, să rămânem de partea vieții și să avem încredere în puterea binelui. Sărbătoarea Nașterii Domnului este un prilej de iertare, împăcare și înțelegere”.

Cât timp a petrecut Moș Crăciun în casa ta. Este imposibil să îl prinzi. Sursa foto: 103175473 © Evgenyatamanenko | Dreamstime.com

IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: „Dragi prieteni, să sărbătorim Crăciunul în familie, înpreună cu cei dragi, iar cei care sunt departe de noi să îi sunăm şi să le spunem că ne este dor de ei şi că îi iubim. De Crăciun să fim mai buni şi să credem în minuni! La mulţi ni, sărbători frumoase!”.

Mesaje de Crăciun, de la politicienii din Republica Moldova

DORIN RECEAN prim-ministrul Republicii Moldova: „De Crăciun, ne adunăm împreună cu familia și prietenii, și împărtășim bucuria acestei sărbători - un simbol al luminii, păcii și unității. Privind spre viitor, să păstrăm acest spirit al Crăciunului în inimile noastre și, împreună, să ne ghidăm acțiunile după aceste valori. Vă doresc tuturor un Crăciun Fericit și alături de cei dragi!”

E.S. KENT D. LOGSDON ambasadorul SUA în Republica Moldova: „Este timpul când sărbătorim cu bucurie şi recunoştinţă succesele obţinute împreună şi parteneriatul durabil între Statele Unite şi Republica Moldova. În pragul noului an, împreună cu Michelle, vă transmitem în numele întregii echipe a ambasadei, urările noastre de pace şi sănătate şi prosperitate. Vă dorim Crăciun Fericit şi sărbători frumoase. Merry Christmas!”.

Şi Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a transmis urări de sănătate, prosperitate și pace. Iar pe clădirea Delegaţiei a fost afişat un banner mare pe care scrie "Tot ce-mi doresc de Crăciun este U.E.". Acesta este și unul dintre cele mai populare mesaje pe Facebook, după decizia Consiliului European de începere a negocierilor de aderare.

sursa: tvrmoldova.md