Mai multe mesaje împotriva mafiei ţigăneşti au apărut în noaptea de duminică spre luni în Timişoara. Acţiunea nu a fost revendicată de nicio grupare.
"Nu mafiei ţigăneşti!" este textul scris cu majuscule care a atras atenţia trecătorilor ce au plecat luni dimineaţă la serviciu. Cei care au protestat astfel au vrut să nu poată fi acuzaţi de vandalism, astfel că şi-au scris mesajele cu majuscule pe cearşafuri albe, pe care apoi le-au afişat pe poduri sau viaducte de cale ferată. Acţiunea vine după ce primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că se vede nevoit să mute într-un internat şcolar Clinica de Chimioterapie a Spitalului Municipal, deparece ţiganul care e proprietarul clădirii unde aceasta funcţiona de peste 5 ani cere o chirie exorbitantă. În ultimii ani Timişoara a putut fi asociată cu mafia imobiliară ţigănească, cu nunţile ostentative din vilele monument istoric distruse arhitectural şi cu scandalurile de tot felul. În oraşul de pe Bega trăiesc 7.000 de romi, conform ultimului recensământ, dintr-o populaţie puţin peste 300.000 de persoane. Căutaţi pentru trafic de fiinţe sau evaziuni de milioane de euro în Europa, aşa-numiţii "ţigani de catifea" au acaparat cele mai frumoase case istorice din oraş, precum si sute de apartamente în imobile naţionalizate, cu acte false, şi sprijinul unor funcţionari curupţi.
În continuare acţiunii anonime de noaptea trecută, sâmbătă, 20 octombrie, la Timişoara va fi organizat un marş împotriva mafiei imobiliare. Evenimentul este deja de tradiţie, acesta fiind al patrulea an în care tinerii naţionalişti speră ca prin acţiunea lor să reuşească se sensibilizeze opinia publică şi să determine o reacţie mai fermă din partea autorităţilor.