„Doamne ajută! Suntem familiile din Gabud. Vă mulțumim pentru darul făcut. Sperăm ca Sfântul Nicolae să vă întoarcă bunătatea. Sărbători fericite și vă așteptăm pe la noi cu drag”, este mesajul pe care l-au trimis cele patru familii din Metocul Gabud, din apropierea Mănăstirii Oașa, județul Alba.
Destinatarul acestor cuvinte este Editura Evenimentul și Capital. Pe 26 noiembrie, cu ocazia Galei Capital, a fost organizată o licitație caritabilă, împreună cu Galeria Romană. Au fost licitate lucrări de artă și s-au strâns peste 9.000 de euro.
Banii au servit atât pentru cadouri destinate copiilor, de Sărbători, cât și pentru achiziționarea de lucruri necesare traiului zilnic al acestor familii, de la lemne pentru foc sau aparate electrocasnice, până alimente. „Una dintre familii este din Cugir, iar celelalte patru stau la Metocul Găbud, într-o mânăstire mai mică, în care există inclusiv o fermă și o grădină de legume.
Părintele Iustin Miron și ceilalți călugări au în fiecare vară tabere, ei susțin foarte mult tinerii să vină spre creștinism și spre viața curată de la țară și să-și întemeieze familiile în acest spirit tradițional creștin”, a spus cu ocazia licitației Monica Andronic, coproprietar al Galeriei Romane. Cele cinci familii nevoiașe sunt susținute de mai mult timp de părintele Iustin Miron și de călugării de la Mănăstirea Oașa.
În spijinul lor a fost organizată această licitație, de un real succes, nu numai prin suma strânsă, dar în special datorită solidarității de care au dat dovadă cei peste 200 de participanți la Gala Capital.