Banca Națională a României le recomandă românilor să nu își scoată banii de la Bănci pentru că, și așa, nu au ce face cu ei.
Dan Suciu, purtător de cuvânt la Banca Națională a României, a precizat că este exclus ca băncile să aibă probleme, deoarece, după criza din 2008, acestea și-au luat măsurile de siguranță pentru a nu mai putea fi prinse pe picior greșit, ceea ce în lumea finanțelor, s-ar traduce prin ”fără lichiditați”.
De asemenea, conturile românilor sunt garantate de Statul Român, până la limita de 100.000 de euro, pentru fiecare cont bancar înregistrat. "Fiecare face ce crede și ce vrea cu banii lui, dar nu văd niciun motiv să scoți banii și să-i ții în casă. Știu ca e sentimentul ăsta că te simți mai bine când ai banii cash. Băncile sunt solide, nu e nicio problemă în sistemul bancar. Nu avem o problemă în nicio bancă, niciuna nu are vreun semn de întrebare. Apoi, depozitele oamenilor sunt garantate în limita sumei de 100 de mii de euro per depozit. Iar băncile nu au credite neperformante în aceste momente. Au scăzut la un minim istoric, sub 5%. În acest moment sunt bine capitalizate, au bani. Sunt 10 milioane de deponenți care au bani în bănci. Din acest punct de vedere, băncile sunt stabile. Nu e nicio problemă, găsești oricând să scoți banii de la ATM", a afirmat Dan Suciu, într-o emisiune de pe youtube, moderată de cunoscutul George Buhnici.
Românii nu trebuie să își facă griji nici în ce privește cursul leu/euro, care nu va trece de cinci lei, ceea ce înseamnă o altă ”insulă de stabilitate” în sistemul bancar dar și pentru economie. "E normal să fie o variație a cursului pentru că piața are caracteristicile ei, e foarte volatilă pentru că sunt multe necunoscute. O variație mai mare decât altădată e normală, dar suntem încrezători că nu cursul va fi problema în perioada următoare. Putem face asta, să nu transformăm cursul într-o problemă suplimentară în economia româneasca. O variație de 1-2 procente este normală. Nu mă gândesc la cinci lei, e un pic prea departe fața de ce mă gândeam eu. 4 bani e normal să mai miște cursul, nu e o problemă", a adăugat Dan Suciu.
În ciuda previziunilor sumbre legate de criza economică care va veni după ce epidemia de coronavirus va trece, Dan Suciu susține că în România s-ar putea înregistra pentru acest an chiar și o creștere economică. "România are bani să treacă de necaz fără să lase pe nimeni în urma. Statul poate face rost de acești bani. BNR poate să dea lichiditate băncilor pentru ca tot circuitul să funcționeze", a explicat Suciu.