Viitorul Uniunii Europene este din ce în ce mai mult în pericol, iar exponenții așa-zisului curent proeuropean (Angela Merkel, de pildă) contribuie, paradoxal, la climatul de instabilitate”. Aceasta este concluzia la care a ajuns ziaristul italian Michele Crudelini, după ultimele declarații ale cancelarului german.
Potrivit ziaristului italian, poziția Berlinului în discuțiile despre bugetul european după retragerea Marii Britanii din Uniune spune multe.
„Într-un discurs rostit recent în fața Bundestagului, cancelarul german a declarat clar: contribuția Germaniei la noul buget european nu va crește cu un euro. În opinia Angelei Merkel, Germania a alocat deja resurse suficiente Bruxelles-ului și, în calitate de contribuabil net, nu are intenția de a se adapta la noile reguli.
După Brexit, (cum e și normal n.r.) contribuția Marii Britanii va fi eliminată din bugetul comun, iar această cotă va trebui înlocuită prin creșterea celor deja existente. Cu toate acestea, pentru Germania, nu există loc de negociere. „Datorită acestei creșteri și a ieșirii iminente a Marii Britanii din UE, Germania va fi excesiv de împovărată”, spune Merkel, dezvăluind astfel o suveranitate mult mai extremistă și mai cinică decât cele cu care ne-am obișnuit până acum. (...) O astfel de atitudine de închidere este și mai greu de înțeles, având în vedere nenumăratele avantaje pe care construcția economică europeană le-a oferit Germaniei în ultimii douăzeci de ani. Cu toate acestea, în ciuda faptului că Berlinul a primit dovezi de solidaritate economică în anii reîntregirii țării, în ciuda (...) datoriilor pe care Germania nu le-a plătit niciodată pentru daunele cauzate de ocupația nazistă și în ciuda faptului că Berlinul continuă să se bucure de o monedă devalorizată, Angela Merkel închide ușa principalilor ei aliați”.
Dincolo de problema bugetului european pe care o aduce în prim plan Michele Crudelini, sunt nenumărate alte exemple că Germania se folosește de Uniunea Europeană pentru a-și promova propriile interese. Când acest lucru nu se întâmplă, Germania nu ezită să-și manifeste frustrarea. „Regret sincer că nu am ajuns la unanimitate cu privire la includerea Albaniei și Macedoniei de Nord în Uniune. Am pierdut o mare oportunitate de deschidere către zonele strategice din Europa”, a declarat Angela Merkel, de această dată la nivel european”.
În opinia mea, Germania nu are nimic mai sfânt decât exporturile sale, adică posibilitatea de a-și vinde produsele industriale pe toate meridianele lumii. Desigur, nu putem trece cu vedere faptul că, pentru a-și realiza acest deziderat, elita politico-financiară germană are nevoie să producă la prețuri competitive, altfel spus forță de muncă ieftină (imigranți sau parteneriate în țări cu salarii mai mici), materii prime la prețuri modice și, evident, absența politicilor protecționiste. Așa se explică strânsele relații economice cu Rusia și China (țări care nu-și bat deloc capul cu drepturile omului promovate de Bruxelles), în vreme ce manifestă o ostilitate constantă față de Statele Unite. Interesul poartă fesul și în relațiile cu Ungaria și Polonia, țări puternic legate de economia germană, chiar dacă Bruxelles-ul critică politicile suveraniste poloneze și ungurești ori de câte ori are ocazia.
Să ne întoarcem, însă, la concluziile Michele Crudelini: „Angela Merkel este un simplu reprezentant al intereselor țării sale care se ciocnesc adesea cu interesele altora. Pe scurt, un suveranist pur. Nimic ciudat sau scandalos. Într-adevăr, sunt puțini oameni care se gândesc la o Uniune Europeană compusă din state care cooperează pașnic pentru un scop comun. Această structură (UE n.r.) a fost întotdeauna un simplu tratat care reprezintă într-o manieră plastică relațiile de putere actuale din continentul european”. Altfel spus, un instrument prin care Germania își poate exersa hegemonia asupra Europei.