Memorandumul din 1892 - apogeul pasivismului. Documentul numit Memorandul românilor din Transilvania și-a avut originea într-o ședință de la debutul anului respectiv.
Românii din Transilvania se găseau într-o situație grea. Li se amenința existența națională, mai ales după momentul 1848-1849, când românii au fost nevoiți să nu susțină Revoluția Maghiară. Asta pentru că maghiarii nu recunoșteau existența națiunii române.
Memorandumul - ședința din 8 ianuarie 1892- pasivismul
Memorandumul a fost adoptat la ședința din 8 ianuarie 1892. Această ședință a Partidului Național Român a adoptat ca tactică de luptă pasivismul. Pasivismul a însemnat încetarea oricărei colaborări politice cu Parlamentul de la Pesta. Deputații români erau marginalizați.
Cei considerați radicali, mulți adepți ai Mișcării pentru Memorandum erau chiar opriți să candideze. Pasivismul a avut un moment de debut o dată cu Revoluția din 1848-1849. Avram Iancu a lansat cumva această tendință a pasivismului politic.
În perioada 1860-1867, la Viena, împăratul Franz Josef inaugurase un regim liberal. Românii avuseseră Dieta lor la Sibiu. În 1868, la două decenii de la Revoluția de la 1848, fruntașii politici ardeleni publicaseră Pronunciamentul de la Blaj. Gheorghe Barițiu și Ioan Rațiu fuseseră principalii redactori.
Evoluții ulterioare în ceea ce privește Memorandumul
În perioada 1892-1895, Transilvania a influențat decisiv cultura românească și lupta pentru unitate prin Mișcarea Memorandului sau Memorandumul. La 28 mai 1892, transilvănenii fruntași politici și culturali cer împăratului Franz Joseph drepturi pentru națiunea română. Viena pasează petiția Memorandum la Pesta iar memorandiștii sunt prigoniți.
La 25 aprilie/7 mai 1894, la Cluj, a început procesul memorandiștilor. Ioan Rațiu va spune: „Existența unui popor nu se discută, se afirmă!” Memorandiștii vor fi grațiați în 1895, pe fondul intervenției personale a Regelui Carol I al României. România și Austro-Ungaria erau state aliate în cadrul Puterilor Centrale.
Mișcarea națională a românilor a avut un larg ecou în presa internațională. Evident, nu doar în cea franceză, republicană. Presa britanică a fost foarte receptivă în a dezaproba gestul Vienei de a-i închide pe fruntașii memorandiști.
Activismul politic
Memorandumul a fost apogeul pasivismului politic. Noile transformări europene de la finele secolului al XIX-lea, sprijinul Vechiului Regat (România din 1881 până la 1918) au făcut ca fruntașii politici ardeleni să se regrupeze. Ei au decis să devină activi în Parlamentul de la Pesta alături celelalte naționalități.
Fuserseră date mai multe legi contra intereselor românilor. Pasivismul nu se mai justifica. Ora luptei politice parlamentare sosise.