Membru CNA: Intrarea în insolvență a TVR "echivalează cu legalizarea cenzurii"

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat că intrarea în insolvență a TVR "echivalează cu legalizarea cenzurii", de aceea solicită membrilor Consiliului de Administraţie să respingă această procedură.

Într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, Jucan susţine că prin intrarea în insolvenţă, TVR-ul nu se îndreaptă doar "spre faliment, ci şi spre dezmembrare". Acesta susţine că informația conform căreia ar exista un consens politic pentru numirea lui Remus Borza ca administrator judiciar al T.V.R este falsă.

Prezentăm, în continuare, comunicatul lui Valentin Jucan: 

Obligațiile pe care le am în calitate de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, respectiv art. 11.6 din Legea audiovizualului, situația în care se află Televiziunea publică, declarațiile recente ale lui Remus Borza și acțiunile Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență – UNPIR, mă obligă la a sesiza Parchetul General în legătură cu decizia UNPIR referitoare la Remus Borza.

De asemenea, solicit public noilor membri ai consiliului de administrație al T.V.R. să respingă propunerea de intrare în insolvență a televiziunii publice. În același registru, solicit membrilor să nu formuleze nicio propunere în ceea ce privește persoana lui Remus Borza, condamnat penal pentru fapte săvârșite în exercitarea profesiei de practician în insolvență. În caz contrar, membrii consiliului de administrație se vor afla în situația ignorării unei hotărâri judecătorești, faptă pedepsită cu închisoare de la trei luni la trei ani, așa cum prevede art. 287 lit “c” din noul Cod penal.

Constat faptul că se dorește cu orice preț intrarea în insolvență a Televiziunii publice, în lipsa unui proiect clar, obligatoriu, care să arate cum se dorește a fi T.V.R. după ieșirea din insolvență: câte posturi de televiziune vor mai rămâne și în ce formă, care este numărul de angajați care vor rămâne, în ce măsură patrimoniul televiziunii va fi afectat de plata datoriilor, care sunt garanțiile pentru protejarea libertății de exprimare și a emisiei, ce se întâmplă cu studiourile teritoriale, e.t.c.. Lipsa unui astfel de proiect, inclusiv la nivelul comisiilor pentru cultură din Senat și Camera deputaților, anunță această insolvență ca fiind, din start, un dezastru, pe bani publici.

Așadar, Televiziunea Română se îndreaptă nu doar spre faliment ci și spre dezmembrare, mulțumită actualei majorități politice din Parlament care s-a impus și în consiliul de administrație al televiziunii. Amintesc membrilor consiliului de administrație al T.V.R. faptul că marți, 29 martie, a.c., ministrul de externe a informat Parlamentul României în legătură cu o alertă referitoare la situația Televiziunii Române, la nivelul Consiliului Europei, care vizează pachetul de amendamente la Legea 41/1994 care ar putea duce T.V.R. în situația de insolvență.

Liantul acestei perfide propuneri este practicianul în insolvență Remus Borza, un apropiat al actualei majorități parlamentare. Într-un articol publicat recent, Remus Borza transmite, în mod fals, informația conform căreia ar exista un consens politic pentru ca el să fie propus administrator judiciar al T.V.R. Dincolo de faptul că este un neadevăr, această declarație are scopul unic de a constrânge membrii consiliului de administrație al T.V.R., fiind, totodată, un avertisment pentru cei care ar îndrăzni să nu susțină insolvența, respectiv numirea lui ca administrator judiciar. (http://www.economica.net/tvr-va-intra-in-insolventa-intr-o-…)

În acest context apare și miza majorității din consiliul de administrație al T.V.R., respectiv numirea unui președinte-director general care să ceară și să susțină intrarea în insolvență, după modificarea legii 41/1994 care reglementează funcționarea televiziunii, modificare propusă de parlamentarii PSD și ALDE.

Conform art. 57, alin. 1 și 2 din Noul Cod al Insolvenței, în cazul T.V.R., consiliul de administrație este cel care desemnează administratorul judiciar; adică majoritatea politică desemnată recent de către Parlament. Apropierea lui Remus Borza de fostul prim-ministru al României este de notorietate. În același mod se poate înțelege și insistența președintelui Senatului ca T.V.R. să intre în insolvență.

La fel de cunoscută – dar ignorată – este și condamnarea penală a lui Remus Borza la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea de infracțiuni privind conflictul de interese – 34 acte materiale, în exercitarea profesiei de practician în insolvență. (http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar…) 

Această condamnare presupune ca la nivelul UNPIR să existe consecințe, conform Ordonanței de Urgență 86 din 2006, completată de Legea 255 din 2013, art. 85, prin care să se suspende – sau să se elimine – prezența lui Remus Borza din tabloul practicienilor în insolvență. În mod abuziv, respectarea prevederilor art. 36, lit. “h” din OUG 86 din 2006 a fost ignorată de către Consiliul Național de Conducere al UNPIR care, în data de 4 decembrie 2015, emite decizia 12/2015, prin care stabilește faptul că hotărârea instanței supreme nu este suficientă nici măcar pentru suspendarea lui Remus Borza din rândul practicienilor în insolvență, deși Înalta Curte a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În plus, această decizie este nelegitimă deoarece a fost adoptată în lipsa avocatului Gheorghe Piperea, Prim vicepreședinte UNPIR.

Intrarea în insolvență a Televiziunii publice, cu ajutorul inițiativei legislative semnată de parlamentarii PSD și ALDE, cu sprijinul condamnatului penal Remus Borza, echivalează cu legalizarea cenzurii și a destructurării T.V.R, inclusiv vinderea bucată cu bucată a patrimoniului televiziunii publice.