Demisia lui Meleșcanu din Senat schimbă cvorumul

Noul director al SIE, Teodor Meleşcanu, şi-a anunţat, în plenul Senatului, demisia din calitatea de senator pentru a nu se afla în stare de incompatibilitate.

"Îmi anunţ demisia din Senatul României începând cu data de astăzi. Doresc să vă asigur că principalul meu obiectiv în funcţia de director al SIE constă în asigurarea bunei funcţionări a instituţiei", a declarat Teodor Meleşcanu. Acesta a reușit să încingă spiritele ședinței de plen, fiind acuzat de reprezentanții Opoziției că a semnat lista de prezență pentru a asigura cvorumul de ședință, iar apoi și-a anunțat demisia. Meleșcanu i-a transmis senatorului Ioan Ghișe, care a contestat cvorumul de ședință, că ar fi fost "ridicol" să nu asigure prezenţa la o şedinţă în care intenţiona să îşi anunţe demisia.

"Domnul Ghişe nu are dreptate. Puteam să îmi dau demisia la începutul şedinţei, dar nu ar fi fost întrunit cvorumul. Mi s-ar fi părut ridicol să vin la o şedinţă la care nu particip pentru a-mi anunţa demisia", a spus Meleșcanu. "Dacă ați ajuns parlamentari, înseamnă că ați trecut patru clase" Ulterior, viceliderul grupului PSD, Alexandru Cordoş, a solicitat efectuarea apelului nominal, susținând că nu este cvorum. În replică senatorul PDL, Radu Berceanu i-a recomandat să citească Regulamentul, pentru că rezultatul votului nu arată întotdeauna și câți senatori sunt în sală, pentru că cei prezenți nu sunt obligați și să voteze. "Fac prezenţa imediat. Cu dvs. Avem 70. Cereţi cvorum acum? Îl veţi vedea la vot. (...) în locul dvs. aş fi constatat că a venit şi domnul Liviu Câmpanu, care este al 69-lea. Eu conduc şedinţa. Nu vreau să lămuresc pe nimeni câţi suntem în sală. Dacă aţi ajuns parlamentari, înseamnă că aţi trecut de 4 clase şi ştiţi să număraţi", a spus și Blaga, rugându-i pe senatori să nu părăsească sala de plen până nu este finalizată dezbaterea pe proiectele de lege. Se schimbă cvorumul Demisia lui Teodor Meleșcanu duce la schimbarea cvorumului de ședință. Dacă până acum cvorumul era de 69, potrivit președintelui comisiei juridice, Toni Greblă, cvorumul va fi de acum de 68, ceea ce va fi un avantaj pentru senatorii Puterii, care nu reușeau să-și țină ședințele de plen în contextul grevei Opoziției. La Senat, grupurile PDL, UDMR și UNPR numără în total 70 de senatori ( senatorul UDMR, Attila Verestoy fiind în spital) ceea ce însemna că nu putea lipsi niciun senator pentru ca ședința de plen să poată avea loc.