Atac la megaproiectul lui Putin. Cine sunt cei mai mari adversari

Cei mai mari adversari ai Nord Stream 2 sunt, în afară de SUA, Marea Britanie, Franța, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia și România.

JUTARNJI LIST: La Bruxelles, la sfârșitul lunii martie, șefii de stat și de guvern ai UE vor discuta despre impunerea de noi sancțiuni Rusiei în legătură cu afacerea Navalny, dar toată lumea așteaptă cu nerăbdare extinderea acestora la proiectul geostrategic Nord Stream 2.

Este amenințat megaproiectul lui Putin?

Acest proiect a constituit un obstacol constant în relațiile dintre Bruxelles și Moscova de la începutul construcției, iar noua administrație americană a lui Joe Biden face presiuni din nou asupra companiilor care lucrează la proiect.

Astfel, 18 companii, temându-se de sancțiuni, s-au retras din proiect, inclusiv trei companii puternice de asigurări - Zurich, Axa și Munich Re.

Surse ruse afirmă că aproximativ 97 la sută din lucrări au fost realizate, iar Danemarca ar trebui, conform planului, să finalizeze lucrările din apele sale până în mai 2021, dar acum totul a devenit discutabil, inclusiv lucrările finale din Germania.

Merkel, care susține proiectul, a lăsat decizia finală în seama organelor UE

Aproximativ 100 de companii europene - jumătate dintre ele germane - din 12 țări lucrează la conductă, iar unele, precum Uniper și Wintershall din Germania, ar putea pierde fiecare peste 1 miliard de dolari. Din cauza sancțiunilor SUA, unul dintre cele mai mari conglomerate germane de construcții, Bilfinger, și norvegianul DNV GL se retrag din proiect.

Cu toate acestea, cancelarul Angela Merkel, care susține proiectul, a lăsat decizia finală în seama organelor UE, eliminând povara de la Berlin.

Există o rezistență politică în Germania însăși, astfel încât Verzii și Liberalii sunt împotrivă, iar două partide radicale, Die Linke (de stânga) și AfD (de dreapta), susțin proiectul. Ministrul german al Economiei și Energiei, Peter Altmaier, a declarat recent că susține continuarea construcției conductei, în ciuda arestării lui Alexei Navalnîi.

Dar unul dintre motive, potrivit Washingtonului, este posibila manipulare a conductei de către Putin și marginalizarea Ucrainei, în primul rând, prin care se desfășoară în prezent cel mai mare tranzit de gaze rusești către Europa și Slovacia.

Cei mai mari adversari ai Nord Stream 2

Rusia s-a angajat în două mari proiecte strategice, North Stream 2 și Turkish Stream, din sud, pentru a ocoli Ucraina și a o face nu numai din punct de vedere economic, ci și din punct de vedere politic „neatractivă” pentru UE.

Cei mai mari adversari ai Nord Stream 2 sunt, în afară de SUA, Marea Britanie, Franța, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia și România. În afară de Germania, conducta este susținută de Italia și Austria, așa că o discuție acerbă despre Nord Stream 2 este așteptată la o întâlnire de la Bruxelles într-o lună, mai ales într-un moment în care relațiile UE-Moscova sunt la cel mai scăzut nivel.

O posibilă oprire a lucrărilor la Nord Stream 2, care ar valora peste 8 miliarde de dolari și ar putea avea un „debit” de 55 de miliarde de metri cubi de gaz, ar încorda și mai mult relațiile dintre Bruxelles și Kremlin.

Sursa

Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR