Candidatul Coaliției PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a intrat în rolul de candidat. Medicul a ieșit pe străzile din Capitală pentru a discuta cu bucureștenii. Acesta se declară optimist legat de lupta pentru scaunul de primar și susține că va ține cont de opiniile cetățenilor. Cu prilejul plimbării prin zona de nord vest a Capitalei, prin Parcul Bazilescu, acesta a vorbit și liderii altor partide.
Cătălin Cîrstoiu, despre liderul USR
Candidatul alianței PSD-PNL pentru Primăria Capitalei și-a început campania în adevăratul sens. Medicul Cătălin Cîrstoiu a ieșit în stradă pentru a interacționa cu bucureștenii și a le afla doleanțele.
Cu acest prilej, candidatul comun al coaliției a fost întrebat despre, Cătălin Drulă și acțiunile partidului USR. Medicul a afirmat că nu îl cunoaște pe liderul acestui partid.
„Am văzut un domn pe niște afișe lipite prin București. Nu știu cine este… Drulă cred că îl cheamă. Nu îl cunosc.”, a spus medicul.
Candidatul comun al coaliției, discuții cu bucureștenii
Nu este prima zi în care medicul a ieșit în stradă pentru a interacționa cu alegătorii. Vineri, candidatul PSD-PNL pentru Primăria Generală a Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a fost prezent la un târg din curtea Ministerului Agriculturii. În timpul vizitei respective, acesta a afirmat că a achiziționat câte o sticlă de tărie pentru contracandidații săi.
„Iau atacurile apărute zilnic împotriva mea drept dovada că le este teamă de mine, aşa că poate îi ajută acest cadou, mai ales că se numeşte Tăria lui Cătălin”, a explicat el.
Cătălin Cîrstoiu, decis să nu renunțe la luptă
Scena politică fierbe în contextul alegerilor, iar speculațiile nu lipsesc. Recent, în spațiul public au apărut mai multe informații legate de o posibilă retragere. Medicul Cătălin Cîrstoiu a dezminţit informaţiile respective.
„Vreau să le spun acelor grupuri de interese care alimentează public o astfel de informaţie să îşi vadă de treaba lor. Eu înţeleg că le e teamă, dar eu nu am să fac treaba aceasta. Eu sunt într-o cursă şi merg până la capăt”, a afirmat candidatul PSD şi PNL la Primăria Municipiului Bucureşti.