Medicina e pe val

Odată cu majorările salariale făcute anul acesta, Medicina e o specializare din ce în ce mai atractivă. Chiar dacă e mult de învățat și nu e deloc ușor să urmezi o astfel de carieră, locuri de muncă sunt disponibile în spitalele din toată țara. E mare nevoie și de medici de familie. Iată ce oferă viitorilor studenți Universitatea de Medicinăși Farmacie „Carol Davila” din București.

Pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018-2019, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti sunt disponibile 1.402 de locuri în domeniile: medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM). Dintre acestea, 1.100 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri sunt cu taxă.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2018-2019, aceasta creionează pentru specializarea „medicină” un număr de 360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu (569 locuri finanţate de la buget şi 200 locuri cu taxă).

Pentru specializarea „medicină dentară” regăsim un număr similar de credite, pentru aceeaşi perioadă de studiu (171 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă), la facultatea de farmacie , 300 de credite pentru 5 ani de studiu (171 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă), în timp ce la FMAM , pe segmentul Moaşe şi Asistenţă medicală generală pentru 4 ani de studiu, 240 de credite (110 locuri finanţate de la buget şi 0 locuri cu taxă), iar pentru alte specializări FMAM care însumează 3 ani de studiu şi 180 de credite, au fost repartizate 79 de locuri finanţate de la buget şi 12 de locuri cu taxă.

 

Procedura de înscriere pentru concurs

Înscrierea candidaţilor se va face la secretariatele facultăţilor, în perioada 12 – 18 iulie, între orele 9.00- 16.00. Şi anul acesta, taxa de înscriere este de 250 lei pentru toate facultăţile şi specializările: 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare.

În cazul retragerii din concurs înaintea desfaşurării probelor, doar taxa de participare va fi returnată. Potrivit legii, copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat (până la vârsta de 26 ani ai candidatului) sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

 De asemenea, pentru anul universitar 2018-2019, Senatul UMF aprobă scutirea de taxă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă pentru următoarele categorii de candidaţi:

● orfanii de ambii părinţi;

● candidaţii instituţionalizaţi în aşezăminte de ocrotire sau din plasament familial;

● copiii din familiile afectate de catastrofe naturale;

● eroii revoluţiei române şi copiii acestora;

 

Istoric: Cea mai titrată Universitate de Medicină din țară

În 1857, Carol Davila în colaborare cu Nicolae Kretzulescu înființează Şcoala Naţionala de Medicină şi Farmacie. Cea mai veche universitate de medicină și farmacie din țară a fost, încă de la început, recunoscută în Franța și Italia, unde s-au format cu precădere primii profesori.

Dedicați îndeplinirii misiunii instituției de formare și perfecționare a resurselor umane înalt calificate în domeniul medical, de a promova cercetarea științifică, spiritul și gândirea critică, membrii comunității academice se remarcă prin realizări de ordin profesional și social. De-a lungul timpului, membrii corpului academic al Universității au fost recunoscuți drept personalități ale lumii medicale românești și internaționale.

 

160 de ani de la înființare

Cu un istoric şi performanţe greu de egalat, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti numără astăzi, după 160 de ani de la înfiinţarea sa, 10.290 de studenţi, dintre care peste 8.314 sunt studenţi români, 1.797 de cadre didactice, 5.306 medici rezidenţi, 1.567 de studenţi doctoranzi şi 237 de conducători de doctorat.

Performanţele şi poziţionarea înregistrate astăzi, atât pe plan intern, cât şi extern de către UMF „Carol Davila” se datorează în primul rând unor nume cu puternică rezonanţă precum, Carol Davila şi Nicolae Kretzulescu, întemeietorii Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din 1857, Victor Babeş, Francisc Rainer, C.I.Parhon ,Thoma Ionescu, Nicolae Paulescu, Ion Cantacuzino sau laureatul premiului Nobel din 1974, George Emil Palade.

Visează la un premiu Nobel

„Nutresc speranţa că această prestigioasă instituţie de învăţământ superior îşi va continua trendul ascendent în ceea ce reprezintă cercetarea ştiinţifică medicală şi, prin abnegaţia şi dăruirea profesională a cadrelor didactice, a studenţilor actuali şi viitori, va reuşi să dea naştere unui nou laureat al premiului Nobel. O dovadă în plus, că acest fapt înălţător pentru întreg mediul academic românesc va putea fi posibil, a reprezentat-o şi cea de-a VI-a ediţie a Congresului UMF „Carol Davila” unde au fost prezentate unei audienţe record, un număr remarcabil de cercetări ştiinţifice de top, mare parte dintre acestea provenind din rândul tinerilor noştri cercetători” a declarat Acad. Ioanel Sinescu, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.