Doctorul Irinel Popescu, preşedintele Romtransplant şi prof. dr. Mihai Lucan, şeful programului de transplant renal de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca vor face parte din comisia examenului european de transplant, programat pentru sâmbătă. În afara candidaţilor din spaţiul european, vor susţine examenul şi medici din America de Sud, America de Nord şi Asia.
Divizia de transplant a Uniunii Europene a medicilor specialişti va organiza, cu ocazia Congresului Romtransplant desfăşurat în perioada 26-29 septembrie, examenul pentru diploma europeană de transplant, a declarat, astăzi, coordonatorul naţional de transplant, dr. Victor Zota. Obţinerea Dimplomei Europene de Transplant le va permite titularilor să profeseze în domeniul , dar şi să obţină o poziţie în echipele europene de transplant. "Faptul că Bucureştiul a fost ales pentru susţinerea acestui examen ne onorează, dar ne şi obligă. Este o ocazie bună şi de a prezenta realizările noastre în transplant şi de a face un pas înainte prin această certificare", a arătat prof. dr. Irinel Popescu, unul dintre cei doi examinatori din partea României.