Condiţiile mizere oferite medicilor începători îi fac fie să plece să muncească în străinătate, fie să renunţe la meserie.
Un rezident român câştigă mai puţin decât o asistentă sau un poliţist care dirijează circulaţia. Face rar şpăgi, de cele mai multe ori nesemnificative. „Cât poţi să primeşti pentru că ai pansat un pacient?!“, spune cu lehamite un tânăr chirurg, care dincolo de umilinţa de a primi unele «mici atenţii» din partea pacienţilor trebuie să o îndure şi pe cea a profesorilor, care nu vor să transmită meseria mai departe şi îl ţin pe la uşi. Aşa ceva nu se întâmplă însă în spitalele din afară, unde rezidenţii sunt sprijiniţi serios să înveţe meserie.
Ieri, absolvenţii de medicină care au trecut rezidenţiatul au fost distribuiţi pe specialităţi cu cinci ore întârziere din cauza unor defecţiuni tehnice. Mulţi vor să plece din ţară pentru a practica medicina în state mai dezvoltate. Alţii spun că ar rămâne în ţară dacă ar creşte salariile. Avem mai puţini doctori tineri Din cauza salariilor mici, de cinci-şase milioane pe lună, din care trebuie plătite şi chiria, şi mâncarea, şi tratatele de medicină, mulţi absolvenţi de medicină renunţă să se mai înscrie la rezidenţiat, unul dintre cele mai grele examene din cariera unui doctor.
O dovedesc şi statisticile. Dacă în 2004 erau 6.067 de înscrişi la examenul de rezidenţiat, anul acesta au fost 4.836, cu aproximativ 1.000 de candidaţi mai puţin. „A scăzut apetitul pentru medicină. Nici la admitere nu mai vin aşa mulţi“, explică Florian Popa, rectorul Facultăţii de Medicină „Carol Davila“, din Bucureşti. El recunoaşte însă că rezidenţii „se pierd pe drum“ şi din alte motive. Unii tineri pleacă în străinătate la masterate şi la doctorate şi rămân acolo, alţii se îndreaptă către firmele de medicamente. „De ce să câştigi 500 de lei, când poţi să ai 1.000 de euro, salariu de început, într-o companie farmaceutică“, argumentează Florian Popa. Medic rezident cu bani de la părinţi Soluţiile găsite de Ministerul Sănătăţii pentru a-i ţine pe medici în ţară sunt însă „anemice“. Chiar dacă salariile tinerilor doctori au crescut anul acesta cu 10-15%, ele nu sunt suficiente. „Luna trecută am avut 710 lei - brut, iar luna asta o să am 832 lei. În mână, cam şase milioane“, spune Cristina Lăncrăjan, rezident dermatologie la Spitalul Elias. Tânărul medic recunoaşte că fără ajutorul părinţilor nu s-ar descurca.
Florenţa Iancu, medic rezident la Spitalul Floreasca, spune că dă cam 400 de lei pe chiria în cămin şi cam 800 de lei pe o carte bună. „Faceţi calculul şi o să vedeşi că deja am depăşit salariul pe care îl câştig“, ne îndeamnă ea.
Ca să câştige bani, unii medici, mai ales cei care îşi întemeiază familii, se angajează part-time, ca reprezentanţi la firme de medicamente sau ca medici generalişti în cabinete particulare. „Pentru o prezentare de produs făcută unui farmacist se scot cam 75 de lei, iar la un cabinet particular, pentru simple consultaţii, câteva milioane“, explică situaţia dificilă un tânăr medic rezident.
Dar un al doilea job înseamnă şi timp pierdut, iar rezidentul român nu pleacă de la spital cu lecţia deja învăţată. El trebuie să studieze acasă ce-a prins „din zbor“ la spital, căci puţini profesori detaliază împreună cu rezidenţii cazurile pe care le văd. „Dacă apuc să văd un pacient, trebuie neapărat să citesc despre el în particular, astfel încât să pot înţelege mai mult“, descrie Cristina Lăncrăjan încercările tânărului rezident de a căpăta experienţă. „Nu vrem să trăim din şpagă“ Ca să scape de sistemul superficial de învăţământ, de lipsurile materiale din spitale şi umilinţe, tinerii medici Raluca şi Iulian Tănase au plecat anul trecut în SUA. El, specialist neurochirurg, ea, medic rezident, în pediatrie, la Spitalul Long Brange, din New Jersey.
„Nu vrem să trăim din şpagă, ci dintr-un salariu decent!“, spune tânărul medic.
Iulian povesteşte că, în spitalul în care lucrează soţia sa, rezidenţii nu sunt niciodată jigniţi de profesori, aşa cum se întâmplă, uneori, în spitalele din România, că toate cheltuielile de studiu (congrese în străinătate, cărţi şi tratate de medicină) sunt suportate de angajator şi că programul de învăţământ este construit astfel încât „să stimuleze medicul, nu să-i pună beţe în roate“. „Dacă ai greşit, eşti luat de-o parte şi ţi se explică cum era bine. Nu eşti batjocorit în faţa tuturor din spital“, comentează Iulian Tănase. În schimb, rezidentul român începe prin a-şi cumpăra singur tot ce are nevoie pentru a-şi face meseria: de la halat, saboţi, tensiometru până la tratate medicale. În plus, cei mai mulţi medici tineri se plâng că slugăresc prin spitale. Puţini au însă curajul să riposteze dacă li se face vreo nedreptate. „În România, ca medic rezident, nu poţi să ridici capul de jos. În SUA, nu se întâmplă aşa ceva, iar doctorii nu vor să facă din rezidenţi nişte frustraţi“, îşi exprimă Iulian dispreţul faţă de sistemul românesc. Posturile bune se dau pe pile După ce a scăpat de cei patru ori şapte ani de rezidenţiat, tânărul medic român mai are de trecut un hop: dă examen de specialist, îl promovează, însă nu este sigur că va ocupa un post într-un spital. Cele mai multe posturi bune se dau cu pile, spun rezidenţii. Ministerul Sănătăţii a făcut câteva încercări de a rezolva această problemă şi a propus „rezidenţiatul pe post“.
Unii medici rezidenţi au ripostat faţă de proiecul MS. Alţii îl susţin. „Nu rezidenţiatul pe post este o problemă, ci salariile foarte mici care nu permit un trai decent. Nu-ţi poţi întemeia o familie, nu poţi face un credit la o bancă, nu te poţi concentra pe realizarea profesională pentru că trebuie să faci faţă neajunsurilor“, subliniază Mircea Tampa, preşedintele Asociaţiei Medicilor Rezidenţi. VOX POP
“ Normal că voi emigra“ Într-un sondaj făcut ieri, la repartizarea rezidenţilor pe specialităţi, mulţi tineri s-au declarat încântaţi de ideea de a pleca din ţară. Luciana Pantilic, 29 de ani „Mă gândesc să plec în Australia sau în Germania. În Anglia deja nu se mai poate pentru că este plin de medici rezidenţi pakistanezi.“ Şerban Marinescu, 24 de ani „De ce aş pleca dintr-o ţară aşa de frumoasă, în care obţii automat un post în spital?! Normal că voi emigra, cel mai probabil în Franţa.“ Nicoleta Ferariu, 25 de ani „Nu am de gând să plec la rezidenţiat în altă ţară, deoarece m-am căsătorit şi mi-am făcut o familie. Poate am să mă specializez totuşi în străinătate.“