Medicii din Huși au rămas ȘOCAȚI! Un bărbat a fost INTERNAT fiind aproape CONGELAT

Medicii din Huși au rămas consternați după ce un bărbat a fost dus la spital într-o stare rar întâlnită în medicină.

Un bărbat din Ghermănești, în vârstă de 58 de ani, a fost adus în stare foarte gravă, la Spitalul municipal Huși, susține vremea nouă.

Acesta avea o hipotermie severă, cu o temperatură a corpului de doar 20 de grade Celsius. A fost adus miercuri seară, în jurul orelor 19,00.

Medicii hușeni i-au acordat primele îngrijiri medicale și apoi au direcționat pacientul la Spitalul de Urgență din Vaslui. În urma analizelor s-a constat că acesta consumase și o cantitate de alcool.

 “Se numește Zamfir și e un om cam necăjit. Din ce știm, domnul primar Pecheanu chiar trecuse pe la el, în ziua aceea sau cu  să vadă ce mai face, dar, totuși, până în seară, omul a congelat în casă. S-o fi îmbătat, nu a avut foc în casă și a înghețat acolo, până l-a descoperit cineva”, au spus vecinii acestuia.