Medicii din Piteşti ameninţă cu organizarea unor proteste, în urma deciziei ministrului Sănătăţii de a cere demisia conducerii spitalului de pediatrie. Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare a cerut de asemenea scoaterea din funcţie a directorului Spitalului de Pediatrie, precum şi a conducerii DSP Argeş.
Prefectul județului Argeș, Cristian Soare, a cerut, într-o conferință de presă, demisia conducerii Spitalului de Pediatrie, dar și a conducerii Direcției de Sănătate Publică Argeș. Acesta a adus critici reacţiei întârziate a conducerii spitalului şi crizei de comunicare dintre DSP şi spitale.
Angajaţii Spitalului de Pediatrie însă sunt solidari cu cei de la conducerea instituţiei şi ameninţă cu ieşirea în stradă în semn de protest dacă va avea loc demiterea, aceştia fiind de părere că spitalul nu se face vinovat de situaţia creată.
Spitalul de Pediatrie Piteşti intră în subordinea Consiliului Judeţean, însă la nivel procedural, CJ nu poate cere demiterea conducerii, cel mult poate solicita întrunirea Consiliului de Administraţie, care, eventual poate stabili prin vot demiterea conducerii.
Ministrul Sănătăţii reproşează faptul că au fost încălcate anumite proceduri. Acesta critică reprezentanţii instituţiei pentru a nu fi raportat în timp util existenţa unui alt caz foarte grav, după cum ceruse el. Copilul a fost adus la spital în cursul serii şi abia a doua zi a fost transferat la Bucureşti. Medicii piteşteni se apără însă declarând că pe timpul nopţii nu se fac raportări şi susţin că au anunţat Direcţia de Sănătate Publică în dimineaţa următoare.