Medicii de familie, obligaţi să asigure continuitatea la centrele de permanenţă

Guvernul României a aprobat prevederea potrivit căreia medcii de familie vor avea obligaţia de a asigura continuitatea asistenţei medicale în centrele de permanenţă, în afara programului de lucru şi în zilele de sărbători de legale. În caz contrar, vor fi penalizaţi.

Ordonanţa stabileşte ca medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în localităţile arondate teritorial la centrele de permanenţă, sunt obligaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale primare în aceste centre, începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00-08.00h. În plus, şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se va efectua în intervalul 08.00-08.00h, a doua zi. Medicii vor fi plătiți în plus Zonele în care se înfiinţează centre de permanenţă sunt stabilite de direcţiile de sănătate publică, cu acordul prealabil al caselor de asigurări de sănătate şi al consiliilor locale. Pentru serviciile acordate în cadrul centrelor de permanenţă, medicii de familie vor fi retribuiţi, suplimentar, la nivelul unui salariu al medicului specialist în regim de gardă. Oficialii MS susţin că urmăresc prin extinderea centrelor de permanenţă ca accesul pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară să poate fi făcut indiferent de oră şi de zonă, reducerea numărului de solicitări la serviciile publice de ambulanţă, evitarea aglomerării structurilor de primiri urgenţe ale spitalelor, precum şi reducerea numărului de decese a căror producere este favorizată prin neasigurarea în timp util a asistenţei medicale. În cazul în care medicii de familie nu respectă obligaţiile impuse de noile reglementări, casele de asigurări de sănătate vor diminua lunar, cu 10%, valoarea minimă garantată a punctului per capita, respectiv venitul lunar al medicilor. Şi în acest moment există câteva zeci de centre de permanenţă în ţară, dar prezenţa medicilor de familie nu era obligatorie, ceea ce ducea la realizarea unei slabe activităţi sau, blocarea acesteia, după caz. În anul 2009, dintr-un buget de 20 000 lei alocat de către Ministerul Sănătăţii pentru funcţionarea centrelor de permanenţă s-au cheltuit doar 11 421 lei. În 2010, dintr-un buget de 21 000 lei alocat au fost realizate plăţi în valoare de 13 181 lei. 18 județe fără centre de permanență La nivel naţional, funcţionează un număr de 83 centre fixe de permanenţă pentru care sunt încheiate contracte cu casele de asigurări de sănătate şi doar un centru mobil de permanenţă în judeţul Botoşani. În Bucureşti şi în 17 de judeţe (Alba, Arad, Bacău, Bistriţa, Buzău, Călăraşi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea, Ilfov) nu există niciun centru de permanenţă în contract cu casele de asigurări de sănătate.