Reprezentantul patronatului medicilor de familie, Mihai Moisescu, a declarat că aceste carduri reprezintă o cheie de control a sistemului de asigurări, iar medicii de familie nu sunt interesați de ele.
"Nu ştiu să fi achiziţionat vreun medic cititoarele de card şi nici nu se grăbeşte nimeni să le cumpere pentru că nu considerăm că aceste carduri sunt benefice pentru noi sau pentru pacient. Ele reprezintă încă o cheie de control al sistemului de asigurări asupra activităţii medicale şi atunci dacă vor să controleze în continuare să îşi plătească singuri instrumentele. Noi nu suntem interesaţi sub nicio formă de aceste carduri. Oricum consultaţiile se fac fără carduri până la 1 ianuarie 2015 şi după aceea sperăm să se schimbe Guvernul, ministrul, Casa de Asigurări", a spus Mihai Moisescu, citat de Agerpres.
În replică, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, Daniel Bondoc, a precizat că medicii de familie sunt obligaţi printr-o prevedere contractuală să îşi procure respectivele cititoare de carduri, în caz contrar riscând să fie sancţionaţi.
La nivelul judeţului Gorj, peste 220.000 de persoane ar urma să intre în posesia cardurilor de sănătate.