Doctorii de familie susţin că inadvertenţele din listele de asiguraţi găsite la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) nu sunt cauzate de ei, ci de asigurări.
Ieri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a declarat că la CASMB erau raportaţi în anii trecuţi de către medicii de familie aproape 3 milioane de asigurăţi, iar după introducerea noului sistem informatic, care permite verificări amănunțite, numărul lor a ajuns la jumătate. "Este îngrijorător pentru noi să aflăm că după atâţia ani bazele de date sunt fantomatice, că există atâtea necunoscute asupra pacienţilor înscrişi pe listele noastre. Cu atât mai mult suntem revoltaţi ca această situaţie să fie pusă în responsabilitatea noastră", se arată într-un comunicat semnat de şefii celor două organizaţii ale medicilor de familie, Federaţia Naţională Patronală şi Societatea Naţională a Medicilor de Familie. "Medicii nu pot face dublări sau triplări ale unor pacienţi înscrişi şi la alţi medici" Doctorii nu se consideră vinovaţi de supradimensionarea listelor cu persoane înscrise, deoarece sistemul de declarare pe care îl folosesc nu le permite aşa ceva. "În fiecare lună medicii de familie duc la casele de asigurări raportarea cu listele de pacienţi, cu intrări şi ieşiri, atât pe hârtie cât şi în format electronic, după care li se comunică pacienţii ieşiţi de pe lista de care nu ştiau (ex: decedat în spital, pacient mutat la alt medic fără să anunţe mutarea şi să-şi ceară fişa medicală). La sfârşitul fiecărei raportări reprezentanţii caselor de asigurări validează lista de asiguraţi conform evidenţelor lor informatice. Medicii nu pot face dublări sau triplări ale unor pacienţi înscrişi şi la alţi medici", explică doctorii de familie. În plus, suprapunerea de pacienţi este imposibilă datorită unui program ce face verificări pe baza CNP-ului. Liderii doctorilor de familie susțin că responsabilitatea depistării dublurilor de pe liste revine caselor de asigurări, cu excepţia momentului înscrierii pe listă, când medicul depune şi acte doveditoare ale calităţii de asigurat a pacientului (talon de pensie, adeverinţa salariat, etc).