Părinții care nu acceptă vaccinarea copiilor ar trebui să plătească tratamentul acestora în cazul în care se îmbolnăvesc, susțin medicii.
"Nu putem să facem o lege coercitivă, dar măcar să încercăm să sugerăm ca în cazul apariției acestor infecții grave ar trebui să se plătească pentru îngrijirea lor, pentru că până acum îngrijirea unui copil care a avut tetanos ne-a costat cel puțin 10.000 de euro. Procentul celor care refuză vaccinarea este imens", a declarat luni, într-o dezbatere privind vaccinarea, medicul Monica Luminos, de la Secția ATI a Spitalului "Matei Balș", relatează Agerpres.
Și șeful Secției de neonatologie a Spitalului "Cantacuzino", Adrian Crăciun, a susținut că părinții care refuză vaccinarea ar trebui să fie penalizați într-un mod sau altul.
"Ar trebui să există o prevedere, în multe țări există, potrivit căreia acei părinți care nu își vaccinează copiii să plătească tratamentul în cazul în care aceștia se îmbolnăvesc. Un exemplu este Germania, în Franța ești penalizat chiar financiar. În cazul în care părinții refuză vaccinarea să fie penalizați într-un mod sau altul. Modelul părintelui care refuză vaccinarea este cel intelectual", a afirmat medicul.
Adrian Crăciun a spus că în prezent nu sunt probleme în ceea ce privește vaccinurile în spital.
"Acum nu sunt probleme cu lipsa vaccinului din spital, dar în anul 2014 au fost două crize: când a lipsit vaccinul împotriva turberculozei care a durat câteva săptămâni și a doua care a durat aproape două luni în care a lipsit vaccinul de hepatită B. Atunci practic toți nou-născuții au plecat nevaccinați, trebuind să revină ulterior pentru vaccinare. Momentan știu că a fost criză de vaccin hexavalent la liber, nu se găsește nici vaccinul antipneumococic", a precizat medicul.