În Franța, un celebru profesor universitar a anunțat că a obținut rezultate remarcabile într-un studiu făcut pe un lot de 24 de oameni infectați cu noul coronavirus. Medicamentul ar putea fi produs la Cluj, în cel mult două luni.
Schema de tratament este compusă din clorochină, un medicament care se produce de 70 de ani, folosit pentru combaterea malariei și un antibiotic comun, Azitromicină, care se folosește în combaterea infecțiilor pulmonare.
Studiul profesorului francez Didier Raoult indică o rată de vindecare foarte mare, ceea ce l-a făcut și pe Donald Trump, președintele SUA să se refere la acest tratament. ”Hidroxiclorochină și azitromicină (antibiotic - n.r.), luate împreună, au o șansă reală de a deveni una dintre cele mai mari revoluții din istoria medicinei", a scris Trump pe Twitter, solicitând factorilor de decizie ca acestea să "fie date în folosință imediat. Ce avem de pierdut?", a mai spus Trump.
Dincolo de optimismul și speranța foarte mare din jurul acestei noi scheme de tratament, medicamentul poate fi produs în România în maxim două luni. Directorul Fabricii Terapia din Cluj Napoca, Dragoș Damian, a precizat pentru, Evenimentul Zilei, că trebuie să existe foarte multă prudență înainte de a administra un medicament pe scară largă. ”Trebuie să ne gândim la consecințe și la efectele colaterale. Dacă un tratament cu clorochină afectează rinichii? De aceea trebuie să fim foarte prudenți. Produsul este produs de 60 de ani, în Franța. Marea majoritate a fabricilor care îl produc se află în Asia și Africa pentru că acolo este zona endemică pentru malarie, pentru care medicamentul este indicat”, a spus Dragoș Damian.
Acest medicament ar putea fi pus pe piața românească doar în urma unei autorizații emise de Agenția Națională a Medicamentului. Abia după acest pas, fabrica din Cluj poate importa materia primă, care este foarte ieftină, și să se apuce de lucru. ”Putem să facem un milion de pastile și să avem un stoc. Dacă medicamentul va fi recunoscut, atunci putem livra imediat. Studiile sunt încurajatoare și există mult optimist, medicamentul trebuie să fie sigur. Nu există o doză pentru a se da în coronavirus. De aceea se derulează studii riguroase. Anumite faze birocratice ale unor studii clinice pot fi ocolite dar în nici un caz nu poți să dai un medicament fără să fii sigur. Dacă Agenția Națională a Medicamentul din SUA este optimistă, înseamnă că există suficiente date clinice și că există o doză”, a mai spus Dragoș Damian.
Pentru a produce la Cluj, acest medicament, materia primă costă foarte ieftin. Un kilogram de substanță, spune Dragos Damian, folosită pentru prepararea acestui medicament, clorochină, costă 25 de dolari SUA/kilogram, iar din această cantitate se pot produce 4.000 de tablete de 250 mg. Dacă studiul profesorului francez este confirmat, atunci fiecare pacient ar urma să primească 12 tablete timp de șase zile.