Medicamentele compensate vor fi eliberate doar cu buletinul de identitate

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Medicamentele compensate vor fi eliberate doar cu buletinul de identitate în Republica Moldova. Sistemul electronic de prescriere și eliberare a medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate – eRețeta, a fost lansat marți, 2 aprilie. Astfel, pacientul căruia îi sunt prescrise medicamente compensate poate merge la farmacie doar cu buletinul ca să le ridice. ”Rețeta electronică vine să scoată presiunea atât de pe sistemul medical, cât și de pe pacient, a declarat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, într-o conferință de presă.

Se elimină un circuit inutil

Ministrul Sănătății a precizat că prin eRețeta se oferă dreptul nu doar medicului de familie de a prescrie rețete și dispozitive compensate, dar și specialiștilor. Totodată, vor putea prescrie rețete medicii din cadrul unităților de primiri urgențe, cei care activează în asistența medicală paliativă și alte domenii. Sistemul eRețeta reduce fraudele care pot să existe în sistem la prescrierea medicamentelor compensate și dispozitivelor.

„Cunoaștem că în mai multe localități nu există suficienți medici, astfel eRețeta vine să suplinească acest circuit inutil de la medic la medic. Foarte des cunoaștem că pacienții merg pentru consultație la specialiști, inclusiv în instituții republicane, în Chișinău și dumnealor nu aveau dreptul de a prescrie rețeta, fiind nevoiți să trimită pacientul în localitatea sa, în satul său, ca să i se prescrie această rețetă, ceea ce însemna drumuri absolut inutileˮ, a mai spus Ala Nemerenco, citată de ipn.md.

Pacientul poate delega pe altcineva ca să-i ridice medicamentele compensate

Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, a declarat că, în prima zi de activitate a acestui sistem informațional, aproximativ 1.300 de pacienți au beneficiat deja de medicamente și dispozitive medicale compensate prin intermediul sistemului informațional Rețeta electronică.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Au fost eliberate peste 3.000 de medicamente și dispozitive medicale compensate. Acest sistem informațional permite ca pacientul să beneficieze direct sau prin intermediul unei persoane care este împuternicită de pacient să ridice medicamentul de la farmacie. „Pacientul anunță medicul despre faptul că nu dorește el propriu-zis să meargă la farmacie, dar indică codul personal a unei rude, de exemplu, sau a unui vecin, a unei altă persoane care poate să meargă în locul său la farmacieˮ, a spus Ion Dodon.

Sistemul este elaborat pentru îmbunătățirea calității actului medical și pentru a crea un confort pacientului, dar, nu în ultimul rând, medicului și farmacistului. La fel, este elaborat pentru o mai bună gestionare a banului public, a adăugat directorul general CNAM.

Sistemul informațional a fost elaborat pe parcursul unui an. În perioada octombrie 2023-martie 2024, reprezentanții CNAM au desfășurat seminare de instruire pentru medici și farmaciști cu privire la aplicarea eRețetei. Medicii și farmaciștii cu drept de prescriere și eliberare a produselor farmaceutice compensate sunt îndemnați să acceseze exclusiv platforma ereteta.cnam.gov.md.