Profesorul israelian Moussa Youdim, cel care a descoperit acest produs, şi-a prezentat invenţia la Bucureşti.
Un medic israelian, prezent zilele trecute şi în România, este pe punctul de a face o mare descoperire. El studiază un medicament care ar putea regenera neuronii, ceea ce ar putea ajuta la prevenirea şi ameliorarea unor boli grave precum Parkinson, Alzheimer şi a altor afecţiuni ale memoriei. Cercetă rile s-au făcut deocamdată pe animale, dar, în următorii doi ani, ele s-ar putea extinde pe oameni.
Profesorul Moussa Youdim ne-a vorbit, sâmbătă, despre faimosa lui invenţie, în cadrul unui congres de antiageing, organizat de Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan“. Tot el este şi inventatorul gumei de mestecat cu ceai verde, un produs bogat în polifenoli, substanţe care previn îmbătrânirea creierului.
Combate radicalii liberi
Medicamentul inventat de profesorul Youdim, numit M 30, este un produs care stimulează mecanismele neuronale şi combate radicalii liberi, substanţe nocive din mediu care atacă creierul. „Medicamentul este un neurotrofic, adică face neuronii să crească. În laborator are rezultate foarte bune. Ca să îl testăm şi la oameni trebuie să îl facem mai puţin toxic“, a explicat profesorul Moussa Youdim, directorul Centrului de Excelenţă pentru Învăţământul şi Cercetarea Bolilor Neurogenerative din Israel.
Medicamentul este administrat deocamdată şoarecilor şi s-a dovedit că este capabil nu doar să „resusciteze“ neuronii, ci şi să crească nivelul de dopamină din creier, substanţă în lipsa căreia apare depresia.
Deşi a descoperit un medicament care poate regenera neuronii, profesorul Youdim pledează, în primul rând, pentru prevenirea factorilor implicaţi în degradarea memoriei. Aceştia sunt fumatul, hipertensiunea şi colesterolul crescut. „Fumătorii au un risc foarte mare de a dezvolta boli de memorie şi, din câte ştiu, în România, o mare parte din populaţie fumează“, a atras atenţia profesorul Moussa Youdim.
El a oferit şi alte soluţii celor care vor să întârzie şi să prevină degradarea memoriei şi i-a sfătuit să consume produse condimentate, care conţin curcumină (curry), să bea ceai verde şi vin. „Vinurile au efect protector, deoarece conţin antioxidanţi. Nu se consumă însă mai mult de un pahar pe zi“, a precizat profesorul.
„Supravegheaţi“ memoria de la 45 de ani
Creierul începe să îmbătrânească pe la 45 de ani, vârstă de la care majoritatea oamenilor ar trebui să fie mai atenţi în ceea ce priveşte memoria. „Sistemul nervos este ca un joc de domino, dacă se întâmplă să cadă o piesă, apoi cad toate“, a avertizat profesorul Moussa Youdim.
Cei stresaţi ori cei care au suferit depresii şi nu s-au tratat ar trebui să fie de două ori mai atenţi, pentru că riscul lor se dublează.
Semnele care arată că memoria începe să se degradeze sunt lapsusurile frecvente, problemele de orientare, încurcarea cuvintelor.
„Riscul de a dezvolta o boală de memorie creşte proporţional cu vârsta, astfel că, dintre cei care au împlinit 85 de ani, 20% sunt predispuş i unei afecţiuni care tulbură memoria“, a precizat profesorul Amos Korczyn, neurolog la Universitatea din Tel Aviv, prezent şi el la congresul ştiinţific organizat de Institutul „Ana Aslan“.