Unul dintre medicii Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de urgență Ploiești a depus o plângere la Poliție după ce un pacient și rudele acestuia i-au provocat fracturi.
Managerul SJU Ploieşti, Alexandru Băloi, citat de Agerpres, a declarat că incidentul s-a petrecut, miercuri-seară, în jurul orei 17.30-17.40, la UPU a spitalului, în urma conflictului medicul suferind fracturi la nivelul oaselor metatarsiene.
Băloi a mai spus că nu știe care a fost motivul conflictului: 'Îmi este foarte greu să vă spun, nu am identificat în prezent care au fost cauzele izbucnirii acestui incident. Nu am putut avea o discuţie cu medicul, este în concediu medical, cu fractură de oase metatarsiene'.
Potrivit managerului SJU Ploieşti, medicul agresat a depus o plângere la poliţiştii veniţi să investigheze cazul, în cauză fiind deschis dosar de cercetare penală.
Întrebat care este deficitul de medici la nivelul UPU, Băloi a indicat că se lucrează cu o treime din necesar.