Medic concediat în cazul bătrânei moarte pe câmp

Au fost anunțate primele măsuri în cazul bătrânei Ioana Caloian, moartă pe câmp după ce a semnat că pleacă din Spitalul „Tractorul” din Brașov.

 Astfel, doctoriței Eva Ionel de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în subordinea căreia se află „Tractorul”, și care ar fi trebuit să fie de gardă când s-a petrecut tragedia, i se va desface contractul de muncă. Decizia a fost luată, ieri, de Comisia de Disciplină a spitalului, a declarat managerul instituției sanitare, dr. Adrian Albotă.

Tot ieri, medicul Eva Ionel a declarat, după ieșirea de la Comisia de Disciplină, că se consideră vinovată de nerespectarea regulamentului de schimbare a gărzii. Pentru că nu se simțea bine, ea a chemat- o pe doctorița Veronica Grigore, medic la Sfântul Gheorghe, să-i țină locul. Ea a mai spus că, în timp ce era acasă, imobilizată în pat, fiica și ginerele ei o căutau pe bătrână pe străzile din Brașov. Pentru că a lăsat-o pe bătrână să plece din spital, în papuci și pijama, Veronicăi Grigore i s-a deschis un dosar de ucidere din culpă. La rândul lor, reprezentanții DSP Iași au anunțat că medicului de la Spitalul „Parhon” care a temporizat transferul pacientului Tiberiu Brăilean, 55 de ani, i se va suspenda contractul de muncă.

„Medicul de gardă Georgiana Năstase nu a luat legătura, în timp util, cu un medic primar sau cu șeful clinicii, în vederea stabilirii unui diagnostic precis și a conduitei terapeutice”, a explicat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași. Pacientul s-a internat pe 4 martie, la ora 1.58, dar abia la ora 6.00 a fost chemat un cardiolog de la Institutul de Boli Cardiovasculare, care a pus diagnosticul și a decis imediat transferul. Pacientul suferea de obezitate, diabet zaharat și era apneic. Pe 2 martie, el refuzase internarea sub semnătură.