Echipa feminină de volei a Clubului Sportiv Municipal București va da piept joi seară, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă din capitală, cu Dinamo Moscova, într-o partidă contând pentru etapa a doua a Grupei E a CEV Champions League.
În urmă cu o lună, CSM debuta cu dreptul în cea mai importantă competiție intercluburi din voleiul mondial după ce trecea, în deplasare, scor 3-1, de KPS Chemik Police, campioana Poloniei în ultimii cinci ani. În aceeași etapă, Dinamo Moscova pierdea pe teren propriu în fața formației Fenerbahçe Istanbul, scor 1-3.
Genă de campioană
Câștigătoare în vară în premieră a titlului național, CSM București rămâne singura echipă feminină din voleiul românesc ce are în palmares un titlu european, CEV Women's Challenge Cup în 2016. Pentru noul sezon, CSM București a reușit să transfere câteva nume grele printre care Adina Salaoru, căpitanul naționalei României, Maret Balkestein-Grothues, căpitanul naționalei Olandei, Nadiia Kodola, căpitanul naționalei Ucrainei, precum și două jucătoare de bază din prima reprezentativă a Japoniei, Kanami Tashiro și Kotoe Inoue.
În lotul CSM-ului se află pentru acest sezon și una dintre cele mai mari speranțe ale voleiului românesc. În vârstă de doar 15 ani, Francesca Ioana Alupei a debutat în Liga Campionilor în meciul de la Koszalin cu KPS Chemik Police. Francesca e fata Angelei Tamaș-Alupei, dublă campioană olimpică la canotaj, și a lui Dorin Alupei, dublu campion mondial la canotaj.
Pe banca tigroaicelor a rămas același Ferhat Akbaş. La doar 32 de ani, turcul e unul dintre cei mai respectați tehnicieni din voleiul mondial.
Aproape un secol de istorie
Adversara de joi a campioanei României e Dinamo Moscova, cea mai titrată echipă din voleiul feminin european și reprezentanta unei școli unice în voleiul mondial. Aproape un secol de istorie, o revenire miraculoasă, precum cea a Păsării Phoenix, și un palmares impresionant, greu de egalat, sunt punctele forte dintr-un CV demn de o campioană.
Înființată în 1926, echipa feminină de volei a clubului Dinamo Moscova a dispărut în 1992, în anii tulburi care au urmat căderii Uniunii Sovietice, dar a renăscut 12 ani mai târziu.
Prima participare a echipei Dinamo Moscova în campionatul Uniunii Sovietice a fost bifată în 1940, după care competiția a fost întreruptă din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. Cu legendarul Nikolai Nikolaevici Benderov pe bancă, Dinamo Moscova a cucerit cinci titluri (1947, 1951, 1953, 1954 și 1955) și trei Cupe ale URSS (1950, 1951 și 1953).
Dinamo vs. Dinamo
Cu Serafima Georgievna Kundirenko pe banca tehnică între 1957 și 1965, Dinamo a cucerit alte două titluri naționale, dar, cel mai important a ieșit în afara granițelor Uniunii Sovietice pentru a-și măsura forțele cu alte echipe de top în nou-înființata Cupă a Europei, actuala CEV Champions League. Dinamo Moscova s-a impus chiar de la prima ediție, când a trecut în finală de formația poloneză AZS-AWF Varșovia. În drumul spre titlul european, Dinamo Moscova a învins, printre altele, campioana României, Dinamo București, în semifinale. Tot în mandatul antrenoarei Serafima Kundirenko, Dinamo a mai cucerit două titluri continentale, în 1963 și 1965.
Au urmat la cârma echipei alți tehnicieni care au intrat și ei în istoria grupării moscovite, precum Anatoli Sergeievici Sarkisov, Givi Alexandrovici Akhvlediani, au apărut vedete, Nina Smoleyeva, Rosa Salikhova, Antonina Ryzhova, Tatyana Tretyakova, Larisa Bergen, Nina Muradyan, anii 70 fiind cei în care Dinamo Moscova a dominat total voleiul din Rusia și din Europa.
Un milion de euro salariu!
La puțin timp după dezintegrarea Uniunii Sovietice, echipa feminină de volei Dinamo Moscova a dispărut. 12 mai 2004 va rămâne pentru totdeauna o dată de referință în istoria clubului. E data la care echipa a fost readusă la viață!
Victoriile nu au întârziat să apară, Dinamo Moscova revenind în prim-planul voleiului din Rusia și din Europa. Printre vedetele de azi ale multiplei campioane se numără Nataliya Goncharova, Anna Makarova, Maja Ognjenović, Irina Fetisova și Ekaterina Efimova, venită în acest an de la VC Yenisey Krasnoyarsk.
Cu aproape un milion de euro pe sezon, Nataliya Goncharova e una dintre cele mai bine plătite jucătoare din voleiul european.
Adina Salaoru: „Victoria din Polonia ne-a arătat că suntem pe un drum bun. Cum nu ne putem alege adversarii într-o asemenea competiție, cred că nici să ne plângem nu avem voie! Luptăm împotriva oricărui adversar. Dinamo Moscova nu mai are nevoie de vreo prezentare e parte a istoriei voleiului european și mondial. Asta ne motivează și mai mult”
Lotul echipei CSM București: Alexandra Sobo, Adina Salaoru, Iryna Trushkina, Alexandra Partnoi, Maret Balkestein-Grothues, Kanami Tashiro, An Saita, Kotoe Inoue, Nicole Koolhaas, Adelina Ungureanu, Francesca Alupei, Tatsiana Markevitch, Nadiia Kodola, Naoko Hashimoto.
sursa:csmbucuresti.ro.