McDonald’s lansează Campania Gust Nemțesc pe Placul Românului (P)

McDonald’s România lansează, începând cu 2 octombrie 2015, două surprize de toamnă: sandvișul Saxon cu vită și sandvișul Bavarez cu cârnați. Cele două produse fac parte din campania “Gust nemțesc pe placul românului”, care aduce în atenția clienților două rețete noi, în ediție limitată și își propune să îi delecteze cu gusturi nemtești sărbatorite în stil românesc.

Prin această campanie, McDonald’s își dorește să recreeze atmosfera de toamnă, oferind un nou motiv de sărbătoare pentru români, inspirat din tradițiile nemțești, chiar și după terminarea verii. Sandvișurile vor fi disponibile până în 20 noiembrie în toate cele 67 restaurante McDonald’s din țară.

”Lansăm aceste sandvișuri în contextul aniversarii de 20 de ani de McDonald’s în România, ca o surpriză pentru clienți și o dovadă a faptului că ne dorim mereu să inovăm. Gusturi Nemțești pe Placul Românilor este o campanie care face parte din strategia noastră pe termen lung, căreia i-am dat startul o dată cu campania Săptămâni Românești. Ne dorim să le oferim mereu clienților gusturi noi, retețe autentice, dezvoltate la nivel local și create special pentru a le da motive să revină mereu în restaurantele noastre”, a declarat Daniel Boaje, Director General McDonald’s România.

Sandvișul Saxon cu vită este preparat cu carne de vită, bacon, ceapă prăjită, într-o chiflă cu parmezan, alături de sos cheese mix și sos de muștar cu hrean.

Sandvișul Bavarez cu cârnați conține 2 cârnați Thuringer serviți alături de bucăți de ceapă prăjită, înveliți într-o chiflă cu mălai și sos de muștar.

Campania “Gust nemțesc pe placul românului” este dublată de o actiune promoțională, activă în toate restaurantele din țară și pe site-ul www.mcdonalds.ro, prin care cei mai iscusiți vorbitori de limba germană vor avea șansa să câștige un premiu surpriză.

Calitatea la McDonald’s

La McDonald’s preparăm produsele cu grijă din ingrediente de calitate. Pentru fiecare produs preferat de consumatorii noștri folosim ingrediente de la parteneri de încredere, lideri în domeniul lor de activitate. Folosim 100% carne de vită din sfert anterior și flanc, procentul de grăsime nu depășește 20%. Furnizată de Inalca Italia, carnea de vită este preparată pe plită, fără adaos de grăsime, condimentată doar cu sare și piper după preparare.

Despre McDonald’s România

În anul 2015 McDonald’s România aniversează 20 de ani de la deschiderea primului restaurant. Compania este lider al pieței restaurantelor din țară cu 67 de restaurante în 21 de orașe și 150.000 de clienți care îi trec pragul zilnic. McDonald’s are peste 4000 de angajați și a investit peste 600 de milioane de lei în România. În anul 2014, McDonald’s a fost desemnat cel mai bun angajator al anului conform AON Hewitt.

Pentru mai multe informații vizitații: www.mcdonalds.ro si www.facebook.com/McDonalds.ro.