MBA-ul, diploma care te transformă din angajat în PATRON. Vezi cum se intră la cea mai TARE ŞCOALĂ de BUSINESS

Atunci când vine vorba de succesul în carieră, licenţa şi masterul nu mai valorează nici cât o ceapă degerată. De câţiva ani, românii cu spirit antreprenor se bat pentru o diplomă de Master of Business Administration (MBA), care nu doar că le deschide uşile peste hotare, dar reprezintă adesea punctul de pornire al propriilor afaceri.

 Până să obţină diploma rezervată adevăraţilor afacerişti, aplicanţii trebuie să facă dovadă că sunt aşi în domeniul lor. Spre exemplu, WU Executive Academy, una dintre cele mai mari şcoli de bussines din Europa, care va lansa la începutul lunii noiembrie programul Executive MBA, la Bucureşti, le cere viitorilor cursanţi să fi avut cel puţin cinci ani de experienţă managerială. Procesul de selecţie include o scrisoare de motivaţie, dar şi interviuri cu studenţii actuali, probe de foc menite să "cearnă" doar cei mai buni 30 de candidaţi. De-aici încolo totul merge ca uns. Timp de 14 luni, de joi până duminică, studenţii vor "chiuli" de la serviciu pentru a afla de la profesori titraţi şi directori executivi din eşaloanele afacerilor globale cum se pune pe picioare o firmă de succes într-un context economic potrivnic. Mai mult, două dintre module vor fi predate în America şi Austria, unde vor învăţa despre strategiile unei companii globale. Ce-i drept, costul unul astfel de program, în jur de 35.000 de euro, nu e pentru buzunarul oricui, însă două treimi dintre studenţii români înscrişi în proiect sunt finanţaţi de către companiile în care lucrează. Cei care au trecut printr-o astfel de experienţă spun că viaţa după MBA este ca un vis îndeplinit. "Cu o astfel de pregătire îţi poţi reorienta cariera şi activitatea către orice alt domeniu. În acest MBA ni s-a oferit posibilitatea să vedem cum se îmbină cunoştinţele într-o firmă, care este aplicabilitatea lor şi cum poţi să le integrezi pe toate astfel încât o firmă să mergă bine din toate punctele de vedere într-o piaţă globală, care a începută să se restrângă. Avem multinaţionale care vin în România, puţine care acţionează numai în România, dar care se extind în afară", a declarat pentru mediafax.ro Raluca Răitan, absolventa unui MBA la WU Executive Academy. Înscrierile la Executive MBA (Bucharest) se pot face la emba-buc@wu.ac.at până la 9 Noiembrie. În România, MBA WU Executive Academy este acreditat EQUIS şi AMBA, fiind cel mai bine cotat program MBA din ţară şi unul dintre cele mai reputate din lume. De la lansarea sa în România, peste 120 de antreprenori, directori executivi şi manageri de top ai companiilor locale şi multinaţionale au absolvit cursurile de MBA ale WU Executive Academy din Bucureşti. Participanţii la ediţiile anterioare au provenit în principal din domenii precum financiar-bancar, FMGC, consultanţă şi IT&C. Media de vârstă s-a situat în jurul a 35 de ani, iar majoritatea cursanţilor aveau peste 10 ani de experienţă în muncă.