Actualul edil al Constanţei este favorit în sondaje. Radu Mazăre, Dorel Onaca şi Cătălin Dancu, trei persoane publice cu nume sonore, influenţă şi bani, s-au lansat în cursa pentru Primăria Constanţa. Bugetul municipalităţii clasează oraşul în topul celor bogate: 500 milioane lei pentru 2008.
Primarul Radu Mazăre are cele mai mari şanse de câştig, dar şi cele mai mari probleme cu legea. Sondajele îl creditează pe Mazăre cu 58% din sufragii, în primul tur. DNA îl anchetează pentru abuz în serviciu şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, într-un dosar în care sunt vizate mai multe retrocedări şi schimburi de terenuri.
Zona peninsulară a oraşului, la ieşirea din port, dincolo de Cazino, arată jalnic, cele mai multe imobile, revendicate în instanţă, au ajuns o ruină.
Concedii în Brazilia
Acuzat că „a omorât“ spaţiile verzi ale oraşului ocupate acum de imobile în construcţie, că licitaţiile sunt câştigate de rude sau oameni apropiaţi cercului său de afaceri, Mazăre nu rămâne niciodată dator cu explicaţiile. Primarul susţine că Traian Băsescu este considerat principalul vinovat pentru tot răul care i se întâmplă.
Celebru pentru vacanţele prelungite, petrecute în destinaţii exotice, Mazăre susţine că ştie să delege competenţ e oamenilor din echipa lui şi că, de fapt, în spatele celor opt ani de administraţ ie, are proiecte reuşite. Mază re numără realizările bob cu bob pe site-ul său: asfaltarea oraşului (42 milioane euro), iluminatul public, locuinţe ANL, refacerea întregului parc de autobuze, ajutorarea pensionarilor cu abonamente gratuite pe transportul în comun, pachete cu alimente de sărbă tori, cluburi ale bătrânilor, calculatoare şi mobilier nou în toate şcolile, fântâni arteziene, modernizarea staţiunii Mamaia.
În an preelectoral, municipalitatea oferă subvenţii de 50% din credite pentru tinerii care vor să cumpere case şi a demarat construcţia a câteva mii de apartamente sociale.
Scafandrul Onaca
Dorel Constantin Onaca, senator PDL, este cunoscut de constănţeni ca „scafandrul care salvează marinarii abandonaţi pe mările şi oceanele lumii“. Este considerat „băiat simpatic“ şi nimeni nu se leagă de faptul că, din 1996, când a intrat în parlament pe listele PSD Constanţa, a trecut pe rând la PRM, PC şi apoi la PD. După ce a devenit parlamentar PSD, i s-au deschis porţile „afirmă rii academice“: a absolvit Facultatea de Drept, a obţinut doctoratul în ştiinţe juridice, un loc în baroul de avocaţi Bucureşti şi este lector la Universitatea „Andrei Şaguna“ din Constanţa.
Contracandidaţii săi politici l-au atacat spunând că nu a profesat niciodată în avocatură şi că diplomele şi locurile de parlamentar le-ar fi obţinut „datorită banilor pe care îi aruncă în stânga şi în dreapta“. În funcţie de partidul pe listele căruia a ajuns în parlament, Dorel Constantin Onaca şi-a afişat prietenia cu Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Dan Voiculescu (mai puţin) şi, în ultimul an, cu preşedintele Traian Băsescu. I-a fost alături în campania pentru referendum, i-a pus la dispoziţ ie sediul de campanie din Bucureş ti şi l-a sprijinit financiar după cum el însuşi a declarat.
Dorel Onaca este membru în Adunarea Naţională Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române. Programul său se numeşte „Solidaritate pentru Constanţ a“ şi-l contracarează pe cel al lui Radu Mazăre. Onaca spune că vrea să trimită pachetele cu ajutoare pentru bătrâni prin curierat rapid pentru a nu fi umiliţi la cozi, că va da locuinţe pentru tineri din fonduri europene, că va salubriza oraşul şi că va elimina birurile împovărătoare.
Dancu, avocatul PNG-CD
Celebrul avocat Cătălin Dancu, constănţean la origine, candidează din partea partidului lui Gigi Becali.
Dancu le propune constănţenilor realizarea câtorva proiecte majore: crearea unui parc industrial în zona metropolitană, cu fonduri europene, şi construcţia unui acvariu modern împreună cu Primăria Valencia (Spania), cu utilitatea turistică, ecologică şi de educaţie.
Vârsta: 40 ani
Familie: necăsătorit, un copil de 13 ani Profesie şi studii: inginer, Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“, Constanţa, secţia Electromecanică, promoţie 1991
Apartenenţă politică: PD, independent, PSD
Avere: şalupă Bayliner, bunuri în valoare de 250.000 euro, acţionar la opt firme, multe bunuri nu apar în declaraţia de avere
Puncte tari: preferat de pensionari, a transformat Mamaia în staţiune modernă
Puncte slabe: probleme la DNA, impulsiv
Vârsta: 43 ani Familie: divorţat, un copil de 9 ani
Profesie şi studii: avocat, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti
Apartenenţă politică: PD, PNG
Avere: maşini în valoare de 280.000 euro, vilă în Pipera (1 milion euro), casă în Bucureşti (800.000 euro), pensiune şi teren de 65.000 mp în Făgăraş (5 milioane euro), casă în Constanţa (350.000 euro), obiecte de artă (250.000 euro)
Puncte tari: avocat de succes
Puncte slabe: nu prea este cunoscut în Constanţa
Vârsta: 43 ani
Familie: necăsătorit
Profesie şi studii: scafandru şi avocat, Facultatea de Drept, Universitatea „Andrei Şaguna“ Constanţa
Apartenenţă politică: PSD, PRM, PC, independent, PD, PDL
Avere: 21 milioane euro în bani şi bunuri
Puncte tari: considerat salvatorul marinarilor, pleacă personal după cei abandonaţi în lume; milos, contribuie cu bani pentru cei care au boli incurabile
Puncte slabe: traseist politic, dificultăţi de exprimare în public
Citiţi şi: Constănţenii îşi aleg şeful judeţului