Mazăre nu stinge ţigările de dragul turiştilor de pe litoral

Primarul din Constanţa, Radu Mazăre, se opune iniţiativei legislative care vizează interzicerea fumatului în baruri, discoteci, restaurante şi cluburi.

Iniţiativa deputatului PSD Manuela Mitrea privind interzicerea fumatului nu are susţinerea lui Radu Mazăre, primarul Constanţei. Mazăre este şeful filialei PSD Constanţa, iar Manuela Mitrea este deputat de Constanţa. "Resping această iniţiativă pentru că, pe de o parte, aduce deservicii turismului din cauză că avem nevoie de o promovare a turismului fără restricţii. Pe de altă parte, această iniţiativă discriminează fumătorii", a declarat Mazăre azi într-o conferinţă de presă. Primarul Constanţei spune că deputatul Manuela Mitrea a făcut această propunere "de capul ei".

"Am vorbit cu Miron Mitrea şi mi-a spus că soţia lui s-a lăsat de fumat acum două săptămâni. Doamna Mitrea a avut iniţiativa de capul ei, fără consultarea noastră, a filialei constănţene. Al treilea motiv este că aduce un mare deserviciu celor care activează în domeniul alimentaţiei, barurilor, cluburilor. Am vorbit astăzi la telefon cu domnul preşedinte Victor Ponta şi i-am comunicat poziţia filialei şi l-am informat că parlamentarii de Constanţa vor vota împotriva acestei iniţiative şi Ponta mi-a dat dreptate", a declarat Radu Mazăre. Manuela Mitrea propune modificarea legii prin care se reglementează fumatul în spaţiile publice în sensul interzicerii totale a consumului de tutun.

"Principalul obiectiv al acestui proiect este interzicerea totală în toate spaţiile închise şi acoperite de folosinţă colectivă, dar şi în incinta instituţiilor academice şi de educaţie", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative pe care deputatul PSD a depus-o. În legătură cu declarațiile primarului Constanței, Manuela Mitrea s-a declarat ”mâhnită”. ”Limbajul folosit de Radu nu-l onorează. Nu înțeleg de ce a pus problema în acest fel. Un parlamentar  nu cere voie atunci când vrea să depună o inițiativă legislativă. Eu cred în colaborarea cu colegii de partid, cu șefii din partid, dar de aici până la a cere voie pentru a depune o lege e cale lungă”, a declarat EVZ Manuela Mitrea. Ea a precizat că nu va renunța la proiectul său de lege, pentru care s-a documentat ”foarte mult”.

  • DEZBATERE EVZ: Ar trebui interzis total fumatul în locurile publice?