Matteo Politi, gest emoționant pentru IUBITA LUI de Sf. Valentin! După gratii a reușit să-i transmită un mesaj

Ioana, iubita lui Matteo Politi zis si Matthew Mode, fals chirurg estetician și condamnat în Italia pentru exercitarea profesiei de medic fără drept, e devastată de când autoritățile au decis menținerea italianului în arest preventiv pentru 30 de zile.

Tânăra, care l-a apărat constant și vehement pe Politi, susținând că e un doctor veritabil, a primit o dovadă „supremă” de iubire din partea italianului, chiar de Ziua Îndrăgostiților. Acesta a publicat pe contului lui de Instagram, cu ajutorul unei alte persoane probabil, o poză cu el și cu Ioana, într-un moment de fericire. Pe imagine a scris numele fetei. Ea, emoționată, i-a l=sat un mesaj în care îi spunea că îi este dor de el.

Ioana nu dorește să comenteze presei întregul caz, deoarece așa a sfătuit-o avocatul.

Italianul Matteo Politi, alias Matthew Mode, a fentat cu o ușurință aberantă Direcția de Sănătate Publică, Ministerul Învățământului și a introdus și un avocat fals în birourile celor mai mari instituții. Cu prea puțin efort, italianul și-a luat un nume nou și o identitate nouă: dintr-un biet valet absolvent de 8 clase din Italia, a ajuns chirurg estetician, operând, ca un inconștient, femei pe care au rămas mutilate în urma acestor intervenții.

Mai multe informatii, aici!