MATEI UDREA: Gigi TV

E greu de inteles de ce insista Gigi Becali sa-si cheltuiasca banii cu infiintarea unei televiziuni proprii, cand are deja la picioare un intreg trust, gata sa-l modeleze, cu profesionalism si devotament, in orice: Mihai Viteazul, Razboinicul Luminii, sfant, rege, principe, presedinte, intelept si chiar inalt.

Marti seara, dupa Dinamo - CFR Cluj 1-0, la TV Sport, fratiorul marelui Pro TV, a jucat, ca de obicei, Gigi. Imediat dupa fluierul final, reporterul s-a napustit asupra patronului stelist. Universul s-a restrans, dintr-odata, la o singura persoana. „Domnule Becali, fericit?”, „Domnule Becali, ati promis ca...”, „Domnule Becali, ce spuneti de...”, „Domnule Becali, cum vedeti...”.

Domnul Gigi, Regele-Soare (filmat mai de jos, ca sa mai creasca un pic in ochii telespectatorilor), iar in jurul sau, gravitand umili, toti ceilalti. Dinamo tocmai daduse o lectie de moralitate, jucand pe bune intr-un moment in care altii s-ar fi dat la o parte fara nici o jena. „Amanunt” fara importanta, eroii acestei performante atat de rare in fotbalul romanesc sunt niste furnici pe langa prea-maretul din Pipera.

Finalul megainterviului n-a insemnat revenirea la normalitate. Gigi in carne si oase iesise din cadru, dar spiritul sau a continuat sa se iteasca, sugubat, peste umarul vorbitorilor, asemenea pustilor care tipa „mama, tata, sunt aici! La televizor!”. Putine vorbe despre golul lui Cristea, despre eliminarea lui Panin, despre corectitudinea cu care a jucat Dinamo. Aproape totul despre Gigi. „Domnul Becali a spus ca...”, „Domnul Becali crede ca...”, „Domnul Becali a promis ca...”, „Domnul Becali se scarpina...”.

Nu e nici prima, si nici ultima oara cand televiziunile Media Pro se prosterneaza in fata latifundiarului. Stirile incep si se termina cu ganditorul din Pipera. Toate intrebarile incep obligatoriu cu „Gigi Becali”. Transfera Rapid un jucator? „Domnule Becali, ce ziceti de achizitionarea lui X?”.

Se salveaza Craiova de la retrogradare? „Domnule Becali, ce parere aveti de acest rezultat?”. Bate Dinamo in cupele europene? „Domnule Becali, cum vedeti aceasta victorie?”. Cade Guvernul? „Domnule Becali, cum comentati evenimentul?”. Se incalzeste planeta? „Domnule Becali, ce putem face sa ne salvam?”.

In copilarie, pe vremea „compostatului”, cultul personalitatii cu care eram asediati din toate partile era contrat cu un banc sec: „Deschid ziarul, scrie de Ceausescu. Bag in priza televizorul, vorbeste Ceausescu. Bag in priza radioul, vorbeste Ceausescu. Bag in priza resoul, vorbeste Ceausescu”.

Se pare ca unele popoare nu pot scapa niciodata de acest destin...