Pe domnul Georgescu il stiu de ceva timp. Si pot sa va confirm ca, daca toti ziaristii ar fi ca el, lumea noastra n-ar aluneca incet, dar sigur, spre tragicomedia din „Idiocracy”.
Pentru ca e un om liber - si constientizeaza asta - este ceea ce vrea el sa fie. Acum, intamplator, sustine ca e tamplar. Alteori, cand are chef, se joaca de-a ziaristul. Daca vrea, domnul Georgescu face noapte din zi si zi din noapte. Poate sa amestece berea cu vodca, fara sa-i pese ca a doua zi il doare capul.
Cine l-ar putea opri? Sa ai plete, sa nu bei Coca-Cola, sa n-ai card, sa stai o saptamana inchis in casa pentru ca asa ai chef, sa scrii genial. Orice, pentru ca barierele nu sunt decat in mintea noastra. De fapt, lingura nu exista. Acum, domnului Georgescu i-a placut sa se faca vin de calitate: din cel premiat.
Dar eu mai stiu ceva: ca domnul Georgescu dispare uneori vara din realitatea celorlalti si se ascunde undeva, la o margine de mare unde soarele, nisipul si valurile sunt eterne. Intr-un loc suspendat in timp si spatiu, acolo unde oamenii sunt prieteni, dorm in hamace sau sub cerul liber, se scalda in soare goi, asculta Janis Joplin si citesc Hemingway. Acolo, domnul Georgescu este un Batran care vorbeste cu Marea si, uneori, banuieste ca l-au rapit extraterestrii. Apoi se intoarce la noi, sa vada cum o mai ducem pe Pamant. El, ziaristul anului, vine dintr-un tinut unde oamenii au sufletul marit, caci au vazut Idei...