ANALIZĂ EVZ: Măsurile anticriză, obstacol pentru PDL în Bucureşti

Costurile guvernării, tensiunile interne şi lipsa unor candidaţi "cu greutate" ţin PDL departe de victorie.

În mod cert, 2012 nu va fi anul în care PDL va recuceri Bucureştiul. Decontul pentru măsurile anticriză din perioada 2009-2010 continuă să sosească pe adresa democrat- liberalilor. O serie de alegeri nu tocmai fericite de candidaţi în ultimii opt ani, neimplicarea unor lideri importanţi şi prelungirea, la nivelul organizaţiei locale, a tensiunilor la vârf sunt alte cauze care au îndepărtat PDL de şirul de victorii obţinute în Capitală sub Traian Băsescu.

În 2005, succesul lui Adriean Videanu, ales primar cu 55%, părea să indice că Bucureştiul era fieful dreptei în general şi al PD în special. Greşeală pe care PD a şi făcut-o. De fapt, reuşita lui Videanu se alimenta din prestigiul unui Băsescu victorios, care, în 2004, câştigase Bucureştiul din primul tur şi îşi adjudecase şi preşedinţia României. Deloc entuziasmat de ideea de a fi primar, Videanu s-a achitat de sarcină, dar cu intenţia fermă de a nu ţinti un alt mandat. Astfel, el nu a făcut nimic pentru imaginea sa, deşi criticile adversarilor politici, în special scandalul bordurilor, nu l-au afectat doar pe el, ci şi partidul.

În 2008, cu Sorin Oprescu jucându-se de-a independentul şi cu un Videanu care s-a ţinut de cuvânt şi s-a retras, PD, devenit PDL, s-a pomenit fără candidat.

Preşedintele filialei, Vasile Blaga, a fost convins să preia rolul. Originar din Ardeal, cu o notorietate insuficientă în Capitală şi deloc încântat de postura de potenţial primar, Blaga a fost un competitor palid, situându-se, în primul tur, sub partid, cu 29,5% din voturi, faţă de cele 36,7% ale PDL.

După ce, prin Oprescu, stânga a preluat, simbolic, Bucureştiul, Blaga a demisionat, lăsând locul lui Liviu Negoiţă, edilul de la 3. Ar fi fost timpul reconstrucţiei PDL Bucureşti, dar vreme de doi ani nu s-a întâmplat nimic.

În 2010, a venit rândul Elenei Udrea să încerce. Misiunea acesteia a fost serios îngreunată de faptul că PDL începea deja să scadă, pe fundalul creşterii TVA şi a concedierilor şi reducerilor salariale din sectorul bugetar.

În plus, rivalităţile de la vârful PDL s-au perpetuat până la Bucureşti, aşa că Udrea s-a pomenit fără candidat la locale, în contextul în care greii partidului au refuzat să se implice, de teama eşecului.

Situaţia s-a complicat după dezertarea lui Cristian Popescu "Piedone", care a revenit în ultima clipă în USL, fapt ce a aruncat în aer şi parteneriatul PDLUNPR la Capitală. În aceste condiţii, singurul dispus să intre în cursă a fost Silviu Prigoană. Campania a adus cu sine şi o serie de atacuri fără precedent la adresa celor doi primari ai PDL de la sectoarele 3 şi 6. Duminică vom afla dacă PDL Bucureşti va fi, ca voturi, peste media naţională a partidului, aşa cum au promis liderii săi.

Click pe imagine pentru a mări