Sportivii vor fi obligaţi să poarte mască până la intrarea în bazine şi nu vor avea voie să scuipe sau să îşi sufle nasul în apă, conform în regulamentului privind reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România, de la 1 iunie.
"Este obligatorie purtarea măştii (medicale/nonmedicale), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul. Sportivii vor trebui să păstreze masca doar până la accesul în bazin. Igiena respiratorie este obligatorie (tuse şi strănut în plica cotului sau în batista de unică folosinţă, care va fi aruncată imediat la coşul de gunoi). Este interzis scuipatul sau suflatul nasului în bazin. Dacă este necesar, se utilizează toaleta în aceste scopuri înainte de a intra în bazin.
Este recomandată evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate. Menţinerea distanţei fizice de minimum 2 m între oricare două persoane şi asigurarea unui spaţiu de cel puţin 7 mp/persoană. Înainte de intrarea în baza sportivă se impune efectuarea triajului epidemiologic.
Sportivii declară pe propria răspundere că nu au fost expuşi la cazuri pozitive sau nu au intrat în contact cu persoane suspecte de COVID-19 în ultimele 14 zile. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă semne de infecţie respiratorie (tuse şi strănut frecvente, stare generală alterată) şi febră mai mare de 37,3C", se arată în documentul citat.
Bazinele de înot/piscinele pot fi umplute cu apă potabilă. În cazul în care apa de umplere se obţine local din alte surse decât de la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, aceasta trebuie să fie conformă cu prevederile legale din domeniu. Piscinele acoperite sau descoperite se dotează cu sisteme de filtrare şi dezinfecţie a apei, astfel încât calitatea apei să se încadreze în valorile maxime admise prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, cu modificările şi completările ulterioare.
Parametrii fizico-chimici de evaluare a calităţii apei din bazinele de înot/piscine trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele prevăzute în standardele SR EN 15288-1, SR EN 15288-2 şi SR EN 13451-1, aprobate conform dispoziţiilor Legii nr. 163/2015 privind standardizarea naţională, după cum urmează: a) limpezimea - testată cu un disc negru, de 15 cm pe fond alb, care trebuie să fie vizibil în punctul cel mai adânc al bazinului; b) concentraţia clorului rezidual liber - care trebuie să fie cuprins între 0,5 mg/l şi 1 mg/l în cazul celor acoperite, respectiv între 0,5 mg/l şi 1,5 mg/l în cazul celor descoperite, pentru bazinele de înot şi piscinele la care dezinfecţia se face exclusiv prin clorinare. Orice altă metodă sau combinaţie de metode de tratare este permisă în măsura în care parametrii de dezinfecţie sunt măsurabili şi controlabili, iar apa respectă cerinţele din anexa nr. 1 la ordin; c) pH-ul apei - care trebuie să se situeze între 7,2 şi 7,8; d) temperatura apei pentru îmbăiere - care trebuie să se situeze între 24 şi 32 de grade;
Produsele biocide folosite ca dezinfectante pentru apa de îmbăiere din bazine, precum şi pentru operaţiunile de tratare, curăţenie şi dezinfecţie a suprafeţelor şi grupurilor sanitare trebuie să fie avizate la nivel naţional. Responsabilul de piscină/bazin este obligat să realizeze monitorizarea calităţii apei de îmbăiere cu frecvenţa prevăzută în normele în vigoare. Dezinfectarea şi igienizarea completă a tuturor spaţiilor cu substanţe biocide avizate la nivel naţional. Se recomandă o concentraţie de clor aproape de maximul admis, fără însă a se depăşi această limită.
Pentru a intra în zona piscinei se va trece obligatoriu prin pediluviu/duş pentru spălarea picioarelor, care va conţine apă tratată cu clor, respectând concentraţia maxim admisă. Se vor curăţa şi igieniza materialele şi instrumentele folosite după fiecare antrenament (plute, labe, palmare etc.). Nu se permite accesul în tribune pentru însoţitori şi/sau spectatori.
Condiţiile de folosire a bazinului şi vestiarelor sunt următoarele: pe un culoar de înot este permis accesul unui singur sportiv; se recomandă instalarea de separatoare între duşuri, în cazul în care distanţa dintre ele este mai mică de 2 m; la plecare, se are în vedere intrarea eşalonată la vestiare, cu evitarea aglomeraţiei şi menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi minimum 7 mp/persoană;
Competiţiile se vor desfăşura fără public şi cu limitarea staff-ului tehnic la minimum posibil. Structurile sportive care organizează competiţii îşi pot modifica normele şi regulamentele specifice ramurii de sport pentru a se adapta la situaţia creată de criză, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare. Cazarea sportivilor şi participanţilor la competiţii care domiciliază în altă localitate se va desfăşura cu respectarea Ordinului ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii nr. 1.731/832/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Procedura de gestionare a cazurilor în care apare o suspiciune de infectare cu SARS-CoV-2 este stabilită prin legislaţia în vigoare. În cazul în care se constată simptome de infecţie respiratorie la o persoană aflată în baza sportivă se recomandă:
a) izolarea imediată şi organizarea transportului individual al acesteia la domiciliu şi contactarea medicului de familie; b) aerisirea, curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor în care aceasta s-a aflat; c) echipamentul de protecţie al personalului de curăţenie se aruncă imediat după terminare în saci de gunoi individuali. Încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide şi se aeriseşte timp de 24 de ore.
Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
Sursa: Agerpres