O măsură care este încă în discuţia Ministerului Afacerilor Interne (MAI), este de a transfera 10.000 de jandarmi la Poliţia Română pentru a acoperi deficitul de personal de la sate.
Măsura este agreată de sindicate, care consideră că e mult mai ușor să fie specializați oameni din interior decât să fie făcute noi angajări. Sindicatul Național al Polițiștilor – organizație cu peste 40.000 de membri – susține că jandarmii ar trebui să ajungă prima dată la posturile de poliție de la sate, pentru a-i ajuta pe agenți să facă față deficitului de personal.
Potrivit reprezentanţilor sindicatului poliţiştilor, în multe localități din țară, polițiștii lucrează într-un singur schimb, de la 8 la 16, opt ore legale de program și nu există alți agenți pentru schimbul doi și trei.
„Dacă vorbim despre mediul rural avem un deficit de pest0 10.000 de oameni. Jandarmii sunt specialiști în ordine publică, în mediul rural avem ordine publică, ei dorind să vină către poliție putem să facem acest transfer”, a declarat Dumitru Coarnă, liderul de sindicat SNPPC.
Astfel, Poliția Română ar putea prelua cele 8 structuri mobile de jandarmi, existente acum la nivel regional.
Însă, nu toată lumea este încântată de această propunere. Surse din Ministerul de Interne susțin că o astfel de măsură ar face ca Jandarmeria să piardă aproape jumătate din personal, ceea ce ar face imposibilă desfășurarea misiunilor proprii, potrivit libertatea.ro