Mai multe ţări au luat o măsură care îi va irita cu siguranţă pe fanaticii islamişti.
Burka sau haia purtată de femei conform anumitor tradiţii islamice şi niqabul (care nu lasă la vedere decât ochii) au fost interzise în Ticino, un oraş din Elveţia. Cine nu va respecta această măsură valabilă în magazine, restaurante şi în alte locuri publice, riscă o amendă de 6.500 de lire sterline.
Parlamentul regiunii din sudul Elveţiei a aprobat legea luni. Nu va fi făcută nicio excepţie nici pentru turişti. În acest sens a fost organizat şi un referendum în 2013, conform Reuters.
Giorgio Ghiringhelli, cel care a redactat propunerea legislativă, a spus că rezultatele referendumului vor trimite un mesaj “fundamentalistilor islamisti”.
“Cei care vor să se integreze sunt bineveniţi indiferent de religia lor. Cei care resping valorile noastre şi vor societate paralelă bazată pe legi religioase, nu sunt bineveniţi”, a menţionat Ghiringhelli.
În legătură cu acest episode din Elveţia, Amnesty International a notat că votul a fost “o zi neagră pentru drepturile omului în Ticino”.
Legi similar cu aceea din Ticino au fost aprobate în Franţa, Belgia şi Olanda.
În 2009, elveţienii au votat împotriva construirii unor minarete noi (n.r. - turnuri înalte, anexe ale unor moschei, amenajate în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune). Cu toate acestea, la nivel national, parlamentarii elvetieni au respins în 2012 legea adoptată recent în Ticino, la fel cum au procedat şi alte cantoane precum Basel, Bern, Schwyz, Solothurn şi Fribourg.