Masivul Călimani își recapătă frumusețea de altădată

Proiectul de ecologizare a Masivului Călimani, început în anul 2008, continuă și în prezent. Lucrările fac parte dintr-un program de reabilitare ecologică a zonelor miniere cu activitate stagnată.

Conform Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, ecologizările pe platforma fostei exploatări miniere de sulf sunt la jumătatea drumului. Până acum au fost investiți 23,31 de miliarde de lei, mai puțin de jumătate din suma calculată la început, 51,17 milioane de lei, în lucrările pentru dezafectarea instalaţiilor, amenajarea depozitelor de resturi miniere şi uzinale, ecologizarea traseului conductei de steril şi evacuarea apelor poluate, scrie emunte.ro

De-a lungul celor șase ani, doi constructori s-au ocupat de intervențiile de închidere și ecologizare a Masivului Călimani. Până în anul 2010, executantul a fost firma germană Wittfeld Ro, dar acordul a încetat deoarece a fost reziliat contractul dintre întreprinderea germană și societatea comercială Conversim București, reprezentant al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Din anul 2011, de proiect se ocupă Trustul de Instalații, Montaj și Construcții Cluj-Napoca, potrivit agerpressnet.

Continuarea articolului o poţi citi pe emunte.ro