Maşinuţa cu aer, la 2 dolari plinul

Bolidul viitorului e propulsat cu aer comprimat.

Constructorul auto european Moteur Developpment International (MDI), o companie creată şi condusă de Guy Nčgre, fost inginer de Formula 1, urmăreşte să ofere publicului larg o nouă generaţie de vehicule ieftine, sigure şi nepoluante, având ca mijloc de propulsie banalul aer comprimat.

În momentul de faţă, MDI are sediul în Luxemburg şi produce în serie mică maşini MiniCAT într-o fabrică din Carros, Franţa, dar această situaţie este pe punctul de a se schimba, în urma unei „injecţii“ de fonduri dinspre constructorul auto indian Tata Motors. În condiţiile în care tocmai a lansat o „maşină a poporului“, la 2.500 de dolari, firma Tata nu intenţionează să se concureze pe sine, ci să se impună pe o piaţă deocamdată de nişă, cea a autovehiculelor nepoluante, aflată într-o expansiune timidă.

Maşinile MDI vor fi oricum mai scumpe, plecând de la aproximativ 3.500 de euro şi până la de două ori această sumă, funcţie de model şi dotări. MDI a fost înfiinţată în 1991, începând să lucreze la motoarele cu aer comprimat abia în 2001. Primele prototipuri de MiniCAT au apărut în 2003. Maşinuţa poate face un plin cu aer comprimat în numai 2 minute, costul fiind echivalentul a aproximativ 2 dolari.

MDI fabrică şi un model hibrid, cu motor pe benzină, care intră în funcţiune la viteza de peste 50 km/h. MiniCAT mai are două „surori“, CityCat, o maşină care poate servi şi ca taxi, şi OneCAT, cea mai ieftină, o versiune spartano-sportivă, fără acoperiş sau geamuri laterale.