Autoturismul unui șef de poliție a fost incendiat duminică seară. Mașina a fost distrusă de flăcări. Potrivit primelor informații incendiul a fost provocat.
Comisarul Neculai Bodron, angajat al Poliției Române din municipiul Roman, susține că a ajuns cu mașina acasă și a parcat-o în fața locuinței sale.
La scurt timp, Bodron a observat că din mașina sa iese fum, potrivit Antena 3.
Din primele informații reiese că geamul din spate al autoturismului a fost spart intenționat pentru a putea fi incendiat interiorul.