Maşină lovită de tren în Hunedoara

Un autoturism a fost lovit, astăzi, în jurul orei 10.00, de un tren marfar la o trecere de nivel cu calea ferată din localitatea hunedoreană Livadia, două persoane fiind grav rănite în urma impactului.

Pentru a-i ajuta pe cei din maşină, pompierii au muncit zeci de minute deoarece după impactul cu locomotiva marfarului, maşina în care se aflau cei doi a fost târâtă câteva zeci de metri pe calea ferată.

„Prima persoană scoasă din maşina a fost femeia, apoi bărbatul lovit, se pare, la coloana vertebrala. Ambii au primit îngrijiri medicale şi apoi au fost transportaţi în grabă la spitalul de urgenţă din Petroşani”, a declarat Anemona Dona, locotenent ISU Hunedoara.

Circulaţia trenurilor pe ruta Haţeg – Petroşani a fost blocată aproximativ doua ore, până când s-a reuşit scoaterea maşinii în afara căii ferate.