Viitoarea maşină ieftină a grupului Renault, cu un preţ de cost mai mic de 5.000 de euro, va putea avea diferite caroserii, începând de la citadină şi până la un mic SUV, a declarat o sursă din interiorul companiei pentru cotidianul francez „La Tribune”.
Conform sursei citate, aceasta va fi produsă sub brandul Dacia.
Începând cu anul viitor, mașina va fi comercializată în India, urmânmd să ajungă şi pe pieţele din America de Sud şi Europa.
Această gamă de maşini ieftine vor fi fabricate mai întâi la uzina Renault de la Chennai, India.
Ulterior, maşina va fi produsă şi vândută şi în America de Sud şi „ar urma să ajungă şi în Europa unde va fi produsă la o uzină mai apropiată”, a mai spus sursa.
Modelul a fost conceput de centrul de inginerie al alianţei Renault-Nissan de la Chennai, înfiinţat 2007.
În prezent, Renault produce modelele din gama „Entry” la uzina de la Piteşti, dar şi la Togliatti (Rusia), Curitiba (Brazilia), Medellin (Columbia), Chennai (India).
La începutul anului 2012, Renault a inaugurat o nouă uzină la Tanger, Maroc. După Logan (berlină, break, furgonetă şi pick-up), Sandero şi modelul 4x4 Duster, în prezent cel mai bine vândut automobil al grupului Renault, au apărut şi monospaţiul Lodgy şi furgoneta Dokker însă aceste ultimele două modele nu s-au bucurat de succesul scontat.
În 2013, modelele Renault din gama „Entry” au trecut în 2013 pragul de un milion de exemplare vândute.