O mașină de poliție a fost făcută praf, joi, în urma unui accident care s-a produs pe DN6, în localitatea Voislova, din Caraș Severin. Polițiștii din mașina aflată în misiune au fost scoși de un echipaj de deescarcerare și duși, de urgență la Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu.
Accidentul a avut loc la ora 12:25, la in tersecția DN 68 cu DJ 684 informează purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Dinu Nicorici.
În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care o mașină a Poliției, care s-a lovit frontal de un camion care venea dinspre Rusca.
Cei doi agenți de poliție care se aflau în misiune, au fost răniți. „În autospecială se aflau doi agenți care au fost transportați la urgențe, răniți, nu avem încă un diagnostic. Autospeciala de poliție se afla în misiune rutieră, cu rampa acustică și luminoasă. Autocamionului se deplasa pe DJ 684, a virat pentru a se înscrie pe DN 68. În prezent șeful Poliției Rutiere Caraș Severin și o echipă de polițiști efectuează cercetări la fața locului, pentru a stabili cauzele accidentului. Conform legii, mașina fiind în misiune cu rampa de semnalizare pornită, avea prioritate”, a declarat, pentru EVZ, Nicorici.
Cei doi polițiști au fost extrași din mașina distrusă cu ajutorul unui echipaj de descarcerare al Isu Caraș Severin. Ei au fost transportați la spitalul din Oțelu Roși, urmând ca, în urma investigațiilor urmând să fie redirecționați în altă unitate sanitară. (Sursa foto: Facebook / Denis Cordelea)