Cine înțelege următorul banc să citească și textul care-i urmează, pentru că îi va trezi amintiri ale unor vremuri pe care îi doresc să nu le retrăiască.
Cică umbla coana Leana prin Moscova cu o pereche de botine roșii. O vede Raisa și o întreabă: ” De unde le ai, dragă, Paris, New York, Milano?” Leana îi răspunde: ” Da’ de unde, asta e lucrarea de doctorat a lu’ bărbată-miu!”
Cei care nu îl înțeleg să citească totuși textul pentru că e păcat să nu știe acum, în plină epocă a consumerismului, prin câte trebuia să treacă un român de rând dacă-și dorea o mașină. Asta în condițiile în care la un moment dat Republica Socialistă România producea trei mărci care se vindeau la export: Dacia, Aro și Oltcit, dar cum cetățeanul de rând era piață pentru produsele ”refuzate la export”, nici la mașinile autohtone leii lui nu erau mai buni decât valuta care plătea datoria externă.
Mașina, vânzări în cadru organizat
”Stabilitatea locului de muncă, acumularea de resurse băneşti, mirajul deţinerii unui autoturism proprietate personală au fost suficiente motive pentru a începe demersurile în vederea achiziţionării unui automobil. Importurile asigurau parcul de autovehicule, dar ieşirea pe piaţă a produselor româneşti (ARO, Dacia) a schimbat treptat balanţa în favoarea producţiei interne.
Cumpărarea unui autoturism românesc nou se efectua într-un cadru organizatoric clar precizat; astfel, cei dornici depuneau la CEC fie suma întreagă, fie un acont de minimum 50% şi se înscriau pe listele de aşteptare; o altă variantă era libretul de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme. Persoanele interesate de procurarea unui automobil aflat în circulaţie puteau participa la licitaţiile organizate de principalul vânzător auto, Întreprinderea de desfacere a materialelor sportive (IDMS).”
Citește mai departe, GRATUIT, pe evenimentulistoric.ro
În numărul 15 al Evenimentului Istoric puteți citi multe materiale interesante:
- Jurnalul generalului Iulian Vlad, însemnări din închisoare, continuarea unui proiect editorial de excepție,
- Cine a fost ”condeiul din umbră” la redactarea cărții ”Orizonturi Roșii”, a generalului Ioan Mihai Pacepa,
- Masacrarea familiei Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei a fost făcută de un comando format din maghiari. Unul dintre ei va deveni, culmea, un simbol al luptei împotriva comunismului,
- Scrisoarea prin care Ierusalimul îi mulțumea lui Nicolae Ceaușescu pentru acțiunile sale de politică externă.
- O parte din articole le puteți citi pe site-ul www.evenimentulistoric.ro